Sunt așa dimineți cînd te apucă un dor nebunatic. Ai văzut omul ceva zile în urmă. Dar acuma stai în pat, asculți dubstep(ceea ce nu te caracterizează). Sună. Răspunzi. Vorbești ca în toate zilele, poate chiar mai rece... Îi zici că te simți rău, poate e tensiunea. Pe celălalt fir deodată se aude o voce întristată, cică ”nu mă supăra”, ” ia și mănîncă ceva”, ”peștișorul meu, te strîng tare, tare în brațe. Fii bravo!”. Nu zice nimic ieșit din comun, pentru că acestea cuvinte le pronunță în fiecare zi pe parcursul vieții tale. Însa azi, anume azi cînd îi închideai ți-au apărut lacrimi și plîngeai așa de parcă erai copilă. Ai simțit un dor, un dor nebunatic, pentru că nu te-ai obișnuit să treci prin fiecare zi fără El, cu toate că de jumate de an trăiești singură. Poate, El întotdeauna îți va lipsi, indiferent de timpul și spațiul în care vă aflați. Și tu ai putea, defapt poți, să-i oferi dragostea ta, pentru că El nu a dormit nopțile cînd erai mică și stăteai cu alergie pe piciorușe; El pentru prima dată ți-a deschis lumea muzicii, ducîndu-te la o școala la 5 ani; El ți-a zis ”Gata fă-ți bagajele, mîine plecăm la mare!”, atunci cînd tu erai în stresul după BAC și El nu m-ai putea vedea mîinile tale, tremurînd; El a venit la mine pe o zi, numai pentr ca să stăm în pat și să vorbim despre tot și despre nimic, așa cum o făceam înainte. El a fost, este și va fi dorul meu nebunatic, veșnic. Unde este el acolo e casa mea...
P.S. love you, dad - pentru tot ce faci pt mine
Comentarii
Trimiteți un comentariu