Insomnia

Ieri a fost o zi, de fapt pentru mine a fost o noapte. De ce?? Pai si normal pentru ca am dormit toata ziua, pentru ca nu am putut deschide un ochi, atita timp cit afara mai era lumina. Si iarasi de ce??? Pai si normal, majoritatea ma vor intelege, ca e din cazuza acelei minunate zile de luni, in care cred eu multi s-au detasat de probleme si chestii, si pur si simplu se simteau bine. Japonezii ar intreba: Nahua?? xDD Bai si iarasi simplu because AIESEC, because am fost impreuna, because suntem o familie. Nu am sa intind multe cuvinte cum fac de obicei in postarile mele, deoarece sentimentele care le traiesc sper ca le traieste fiecare membru familiei noastre..... :***

Sarbatorile întotdeauna dau senzația fericirii și a unii uniri cu oamenii din jur. Nuștiu, n-am simțit de fapt asta! Chiar nu simt! Întîi de toate, poate e din cauza răcelii, dar mai principal e faptul, că nu simt lîngă mine oameni! Mă rog, îi evident că sunt înconjurată de ei, dar numai fizic. Toți au grijile sale, prietenii săi, familii. Ok, am și eu familie, care mă așteaptă cu nerăbdare și vreau să-i văd. Vreau să fiu alături de principalul om în viața mea (tata),   să mă cert cu mama și după cinci minute să stau cu ea la masă și să mă rîd. vreau să stau în pat și să privesc desene animate,alături să stea motănașul și să toarcă. Vreau să ies în plimbare pe stadionul de fotbal, mereu pustiu și liniștit, împreună cu cîinele meu. Să alerg și să mă joc cu el, de parcă nu aș avea altceva de a face. Vreau pur și simplu să nu mă grăbesc nicăieri, vreau pur și simplu să nu mă gîndesc la nimic. Pur și simplu Vreau!

Nuștiu despre ce scriu acum. Pur și simplu am deschis laptop-ul, pagina blogului și iată. De fapt vreau multe să spun, și nuștiu cu ce să încep. Ceva se întîmplă cu mine, unii spun că e depresie, alții că poate m-am îndrăgostit! Eu zic că nu e nici una, nici alta. Cred că pur și simplu sunt prea pasionată de lucrul pe care-l fac, am cunoscut intr-o perioadă foarte scurtă foarte mulți oameni. Vreau să mă dedic tuturor și în fine primesc doar extunuare fizică și spirituală. Totuși n-am să fac pauză pentru a-mi revine, nu vreau să pierd nici un minut din viața mea de simplu muritor, pentru a mă jeli sau ceva de gen. Vreau să fiu mereu în mișcare, mereu în căutare... Vrea să capăt viață veșnică, metamorfozîndu-ma în obiecte, fapte sau acțiuni care le las în urma mea. De fapt mă tem să exist, din acest motiv depun eforturi ca să trăiesc. Poate nu-mi reușesc toate, dar totuși eu încerc!!!! 

Afară ninge. Fulgușori mici se grăbesc să cadă în brațele pămîntului. Păcat!!! Ei nu știu ce îi așteaptă acolo! Pămîntul înfierbîntat de dorul acestora, nevrînd le topește, le ia viața. Trist! Trist e că și noi facem tot genul de lucruri, neștiind că acolo undeva putem să ne frigem, ba chiar să murim. Nu e vorba de moartea fizică, fiindcă omul nu atunci moare. Moartea vine odată cu gîndurile omeului. În timp ce omul gîndește fiecare pas, devine prea rațional în tot ce face, scade intuziasmul, dispare acea chestiuță care dă gustul existenței noastre. Devenim, deci, roboți controlați de sistemă. Dar ei, fulgușorii, ei cad în brațele pămîntului. Ei nu se gîndesc ce poate să se întîmple, ei doar fac ce vor. În ultima clipă ei sunt fericiți. M-am gîndit acum că toți trebuie să trăim din plin cu riscuri, cu aventuri, cu acțiuni (poate chiar negîndite) și să finisăm cu o tragedie. Căci nu suntem decît fulgi în așteptarea sfîrșitului!

Este o fată în viaţa mea, care îmi mănîncă din bucuria mea. Nu o zic acum cu rău, desigur că nu, deoarece iubesc omuleţul ăsta. Chiar eri aceasta mă întreabă: " Banova, cînd o să-ţi găseşti mujik?". Oameni , serios? Da, eu sunt singura, dar eu nu simt singuratatea. Mă înconjoară oameni excelenţi, eu fac ceea ce îmi place şi plus la toate eu am un motănaş extraordinar care mă iubeşte mai mult decît ar putea iubi un om. Da, cred că vă gîndiţi acum că sunt nebună, însă odată ce-l veţi vedea pe micuţul meu o să vă schimbaţi părerea. Alţii caută, caută la fiecare pas dragostea. Sigur o caut şi eu, eu caut altă dragoste, cea de aventuri şi riscuri. Caut să îmi alint sufletul, sorbind dragostea din lucrurile care le fac şi, sincer, primesc o satisfacţie enormă. Cîţiva ani în urmă, cînd oamenii mă întrebau cine sunt, ziceam că sunt o pasare. Ele sunt libere, ele trăiesc libertatea, o lume întreagă e a lor - acolo la înălţime. Eu sunt pasăre, cu ochi de culoarea ceaiului, care tind...

Mă irită! Mă irită toţi făţărnicii şi nemernicii din lume. Însă cel mai tare mă irită cînd găsesc printre aceştia persoane scumpe. Îmi vine să-mi mănînc mîinile de ciudă, pentru cuvintele care le aud fiecare zi.... Ei spun " Mi-e dor!", ei spun că se bucură că mă au alături.... what? bullshit!!!! Ei doar caută un prosop în care să-şi şteargă lacrimile, ei caută să fie înţeleşi. Ok, şi atunci unde sunt ei cînd trebuie să mă înţeleagă pe mine? "Scuze mă simt rău!", " Poate altă dată, nu am timp", " Tu ai să mai fii în oraş?? Poate mîîine!" - acestea sunt doar scuze. Ba nici scuze nu le pot numi, sunt cuvinte abia rostite pentru a-şi lua de-o grijă. Le asculţi pe ele, dar auzi ceva ce genu " Ce mai vrea şi aceasta de la mine?". Bine nu vreau nimic. Sincer, chiar nu vreau. Adică, da vreau. Vreau sinceritate, vreau să mi se spună că nu merit atenţia celor cărora le-am oferit timpul şi sufletul meu, vreau să mi se spună că sunt Bitch şi nu ...

Afară e frig. Cel puţin mie îmi e foarte frig, chair şi cînd stau acum seara în casă. Cred că nu îmi ajunge căldura unor persoane. Num sunt deprinsă să-mi scot în evidenţă sentimentele, dar totuşi ayi vreau să o fac, cel puţin aşa - online. Odată ce am lăsat în urmă mea străzile gălăgioase, am înţeles că las acolo o sumedenie de oameni fără care nu pot trăi din plin. Sigur e vorba de Cristi şi Bethy, două persoane mega-crazy, mega-adorabile. Nuştiu dacă există aşa oameni nenormali ca dînsele, cred că pentru aceasta le iubesc. Le iubesc pentru atmosfera care se creează în jurul lor, ador "Bredurile" noastre,  ador cînd una din ele ma plesneşte peste cap strigînd "cotleta", şi eu aidoma unui om bun o transmit celeilalte, rostind acelaşi cuvînt. Ador cînd Bethy spune "do not" şi faţa lui Cristi , cînd aceasta e mirată şi zice " Eiiii da ?". Cu siguranţă, pot spune că mi-am găsit surorile pierdute în copilărie , la maternitate ))))) Mii dor foarte ...

Ați dorit ceva într-atît de mult, încît să vi se stopeze răsuflarea sau sîngele să frigă vinele, provocînd nu durere ci plăcere. Da se simt note de mazahism, dar nu e asta. E pur și simplu o dorință nebună, în care te poți înneca.  Mi s-a întîmplat și mie așa. Nu! Nu e nimic de gen irealizabil, e ceva firesc. Și iată că s-a împlinit... am reușit... Cel mai straniu e faptul că sîngele nu s-a răcit, din contra devine tot mai fierbinte... Îmi vine să strig, cuvintele mi se opresc cu un nod în gît. Simt în interiorul meu o altă persoană, simt că aceasta vrea să mă părăsească și să trăiască fericirea și împlinirea singură. Egoistă, nu?? Păi atunci voi fi și eu egoistă, și voi lăsa-o să trăiască acolo în sufletul meu, să simt și eu ceea ce simte ea...  P.S. Mega fericită ... 

Cred că toți văd în fiecare zi cel puțin un om. Evident! Ce se gîndește fiecare om? Ce vrea de la tine? La sigur nu o să cunoști adevărul niciodată, căci pot să spun cu siguranță că oamenii sunt ființe fățarnice... nici nu dovedești să clipești din ochi, cum iată că simți căldura sîngelui curgînd pe spatele-ți nevinovat. Hmmm??? Dar, să ne gîndim bine - tu ești om, deci ești fățarnic conștiient sau inconștient. Așa cum ești, așa te primești și te iubești. Deci, iubești și restul oamenilor... Păi calambur, nu alta... Doar vroiam să vin la ideea că iubesc oamenii. Iubesc oamenii care mă înconjoară, necătînd la faptul că sunt deseori prea ocupați pentru a fi alături, sau poate nu sunt eu persoana pe care ei o iubesc. Și totuși îi iubesc. Nu-mi pasă  ce îmi zic cînd sunt cuprinși de agonia gîndurilor rele, însă îmi pasă de ei... Sau poate ele!!! 

Mă trezesc dimineața. Ca în fiecare din ele, imi fac ceaiul și ies la balcon. Afara e ceață. Straniu, deja, 3 zile ceața domină orașul. E apasător timpul acesta, însă totodată acesta creează atmosfera de fiecare zi a Londrei. Îmi place, îmi place cînd plouă, îmi plac zgomotele mașinilor care se grăbesc. Mașinile și conductorii acestora. Sunt sigură că și aceștia sunt mașini, aflate în sistema acestă stupidă a societății. Cred că eu mi-am pierdut mașina și nu mai sunt parte integrantă a sistemului... Și atunci ce fac.... E simplu! Ies la balcon, aprind o nouă țigară și cu siguranță beau un ceai după amiază.... De parcă aș fi în Londra!

În așteptarea sărbătorii. Nu a mai rămas mult de așteptat, însă simt că îmi lipsește ceva. Ce??? Cred că am nevoie de acea atmosferă, de acea căldură a sărbătorilor. Vreau să mă trezesc dimineața și dimineața pentru mine va fi la 12.00, ba chiar mai tîrziu. Vreau să-mi încălzesc mîinile de la o cana de ceai și doar să privesc peisajul din geamul odăii. Ce peisaj??? La sigur vreau să văd munți, afară să se audă o liniște apăsătoare. Liniște- este unica de ce am nevoie acum. Orașul îmi lasă goluri. Nu, sigur că nu urăsc acest spațiu, ba chiar îmi place, am nevoie de el. Dar... totuși există un ”dar”. Deci, așteaptă-mă Iarnă! Așteaptă-mă să ne iubim în liniștea munților!

De multe ori aud oamenii zicînd : ”Uite la nebuna aia!”. Tata mi-a spus cîndva demult, că nu e bine să mint și deci ce puteam să răspund oamenilor : ” Păi, cred că imi șede bine așa!”. Aud mereu că sunt mega- pozitivă, nuștiu poate sunt, însă nu mă simt așa. pur și simplu trăiesc fără să iau în considerașie ce spun alții. De fapt, dacă scriu acuma ceea ce scriu, deja atrag atenția la ceea ce mi se spune, în fine - scriu aceasta, deoarece mi se oferă poate prea multă atenție. Nu vreau să zic că nu-mi place, dar obosesc cîteodată. Chiar azi s-a întîmplat așa ca de la o nimica toată, împrejurul meu s-a creat un BOOM. Cică, de ce fumezi atît de des? De ce nu te debarasezi de aceasta obișnuință? Dar, dacă să mă gîndesc, chiar de ce? Simt în fiecare zi, fiecare oră, ba fiecare minut pe buze amprenta lăsată de filtrul unui Marlboro, sunt spiniotă mereu de acest miros - parazit, e oribil probabil. De ce atunci, mă simt atît de bine, de ce nu am nici-un fel de repulsie? Sincer nuștiu. Pur și si...

A ț i întîlnit vreodat ă un om în care coexist ă ș i dragoste f ă r ă margini ș i indiferen ț ă rece? Eu l-am ș tiut ș i pot s ă spun c ă a fost unul deosebit Nu pot s ă -i rostesc acum numele , dar a ș prefera în continuare s ă -l numesc A. Unii îl iubeau enorm, al ț ii în aceea ș i m ă sur ă îl urau, iar eu, eu îl admiram. Pentru aceasta am multe motive, dar am s ă numesc doar c ă teva.A avea un dar rar, întîlnit doar la unul din o sut ă de oameni, darul de a fascina oamenii cu vocea.  Glasul lui nu seam ă na cu un oarecare altul, acesta nu era un tenor, dar ș i nu un bariton, era ceva la mijloc, unic în felul s ă u. El î ș i avea propria imagine de un tip rece ș i în acela ș i timp putea lumina ș i înc ă lzi. Îi pl ă cea s ă rîd ă , s ă vorbeasc ă mult, îl vedeam deseori  zîmbind, iar în momente cînd se sim ț ea cu adev ă rat bine - era sincer, peste m ă sur ă sincer. Era atît de pl ă cut s ă prive ș ti cum el poveste ș te ceva interesant ș i intrigant. În a...