Fulgușori mici se grăbesc să cadă în brațele pămîntului. Păcat!!! Ei nu știu ce îi așteaptă acolo! Pămîntul înfierbîntat de dorul acestora, nevrînd le topește, le ia viața. Trist! Trist e că și noi facem tot genul de lucruri, neștiind că acolo undeva putem să ne frigem, ba chiar să murim. Nu e vorba de moartea fizică, fiindcă omul nu atunci moare. Moartea vine odată cu gîndurile omeului. În timp ce omul gîndește fiecare pas, devine prea rațional în tot ce face, scade intuziasmul, dispare acea chestiuță care dă gustul existenței noastre. Devenim, deci, roboți controlați de sistemă.
Dar ei, fulgușorii, ei cad în brațele pămîntului. Ei nu se gîndesc ce poate să se întîmple, ei doar fac ce vor. În ultima clipă ei sunt fericiți. M-am gîndit acum că toți trebuie să trăim din plin cu riscuri, cu aventuri, cu acțiuni (poate chiar negîndite) și să finisăm cu o tragedie. Căci nu suntem decît fulgi în așteptarea sfîrșitului!
Comentarii
Trimiteți un comentariu