Insomnia

„Publicitatea se ocupă cu promovarea bunurilor, serviciilor, companiilor și ideilor, de cele mai multe ori prin mesaje plătite. Scopul direct ale acestor mesaje este stimularea dorințelor clienților potențiali, și formarea asociațiilor pozitive în legătură cu produsul sau compania promovată, scop care este atins prin folosința metodelor de manipulare psihologică mai mult sau mai puțin subtile.” - aceasta este definiția selectată de pe wikipedia. Este foarte clar menționat că publicitatea are ca scop crearea asociațiilor pozitive, ceea ce nu înseamnă că produsul promovat chiar este unul de calitate sau unul de care ai nevoie. Publicitatea este un canal de zombare a consumatorului. Ea ne dictează ce vrem, ce ne trebuie și ce este mai bun pentru noi. Acum cîțiva zeci de ani, publicitatea decide pentru noi. Să luăm drept exemplu prima publicitate  Coca-Cola, după vizionarea unui film, la cinematograf, pe ecran au apărut sticlele de Cola răcoritoare. Spectatorilor, privind aceste...

Vorbeam de multe ori de prieteni, de ce chidale sunt oamenii și cît de tare aceștea te gruzesc. Cît de straniu nu ar fi, însă multe s-auschimbat îndecurs de aproape un an. Acuma înțeleg că nu fiecare om ce glumește și este sweet îți e prieten. Nu toți din cei cu care vorbești mai des, îți sunt sufletul pereche. Toate acestea „miu-miu-miu” sunt doar o iluzie a unor relații frumoase. E altceva cînd ridici receptorul și auzi : „Da unde ții telefonul, animalo?” și după două secunde „Hai scoală, mami, că întîrzii la univer?”. E cu totul altceva cînd îți povestește despre un om și doar pronunțînd „mi-a scris ciuvaku” înțelegi despre cine îți vorbește. E diferit. Totul e diferit. Nu semănăm, deloc nu semănăm cu una. Eu urăsc dubstep-ul ei, ea se stresează cînd aude reggae-le meu. Eu nu scimb ghetele pe nimic, ea e adoptă a tocurilor înalte, rochiilor și tuturor chestiuțelor astea feminine. Iubește berea, eu nu beau (deja nu beau). Ea mereu caută relații, eu absorb pe deplin libertatea me...

Mă gîndeam de multe ori ce se întîmplă după ”happy end”-urile din filme.  Fetele au obiceiul să caute o viață perfectă, cu dragoste adevărată. Sigur își creează în imaginație și un conflict ceva, dar care va fi ucis de acea dragoste sau na de altă chestie mega romantică. Și, da, va fi o nuntă frumoasă pe malul oceanului, a mării saunaiba mai știe în cel colț de paradis.Și,da, vor pleca cu un cabriolet sau cu o ”căruță” de aia frumoasă, albă, ca-n povești.  La sigur, va fi sau dragoste de aia mai sweet decît dulceața cu adaos de un miliard de kilograme de zahăr sau  de cea brutală - cu o palmă peste față urmată de săruturi pasionale și restul chestiilor erotice. Sunt doar aceste două opțini, pentru că na ele vor ”ca-n filme”.  Caută o alegere din aia mai simplă și uită de fapt, că vor trece luni sau ani, vor avea 2 copii. Ea va fi mult prea enervantă, pentru că el jumate de viață e la serviciu, cealaltă jumate cu ”pațanii” la pește sau fotbal(n-am nimic împotriv...

Venisem de la un ceai. Seara trecut cît se poate de genial: două persoane dragi lîngă mine, multe zîmbete, discuții și chestiuțe de gen. Venisem de la un ceai și m-a sunat cel mai drag om(nepoata mea). Vorbeam cu ea, o vedeam. Îmi e dor. Însă cel mai înalt nivel al dorului a fost atins atunci cînd micuța mea, de 3 anișori, mă privea și striga: Lena, Lena vină la mine. Te rog, hai vino! Da, zic permanent că mă tem de copii. Chiar mă tem, mă tem de așa momente cînd micuța mă strigă și eu nu-i pot zice că sunt departe și nu ne vedem degrabă. Mă tem să plîng cînd ea mă vede, pentru că are să mă  întrebe ce mă doare (așa face, de obicei). Ea percepe fiecare mișcare, fiecare cuvînt, fiecare mimică altfel. Am fost nevoită să o mint și să-i zic să mă aștepte, pentru că vin degrabă la ea. Dar, nu voi veni...

Există zile geniale. Geniale în sensul plin al cuvîntului. În așa zile tu te trezești de la un sunet, auzi în receptor o voce: ”tu nu te-ai afighit?” (era, de fapt, alt cuvînt care nu aț vrea să-l utilizez :D). După care tu vorbești cu EA, cu acea EA fără care nu petreci nici o zi. Vă întîlniți și mergeți să alegeți împreună canapea în apartament; mergeți împreună pentru că există un plan-uragan. Tu, avînd o frică enormă de copii sau mai bine zis frică de tine cînd te afli lîngă copii, mergi la grădiniță să iai o micuță care îți cîntă tot drumul despre bradul verde. Tu o ții de mînuța ei micuță și călduță. Simți acest ”călduț”  în tot corpul. Ai ședință și tu vreai să fii acolo, cu acele ladies,  pentru că contează. Pentru că acea blondă care nu demult își făcea griji în ce rochie să meargă la gală, acum te motivează și te susține. Pentru că îți place. Stai în acel sediu cu care te-ai obișnuit atît de mult și îți aduci aminte de momente funny din anul trecut. De faza cu ”d...

Azi am fost trezită de sunetul mesajului venit. Era unul de la papa. M-a speriat, de fapt, să văd că am mesaj de la el, pentru că nu obișnuiește să scrie. Însă a fost ceva foarte drăguț. Mi-a scris că îi e dor și că eu nici nu  pot să-mi imaginez cît de tare mă iubește. Probail, nu pot. Îl iubesc și eu. 

Ieri se pregătea de ore, privea discursurile lui Musolini, le învăța. S-a trezit dimineața fără voce. Tot învățatul s-a dus la naiba. Are noroc de oameni perfecți care sunt lîngă ea. Acei oameni, care vin la 10 seara cu pachețele de Teraflu, cu toate că știu că nu vrea să le bea. Acei oameni care sună dimineața la 7 pentru a o trimite la facultate. Acei oameni care au maximă încredere și acei către care ea poate să fie alta.  Acești ”dumnedzăi” îi și scriu cîteodată, mai exact o descriu.  Pentru a le mulțumi, am să fac un copy-paste fără permisiune. ” O cunosc deja de un an. Nu comunicam înainte, nuștiu de ce…însă în ultima perioadă am devenit foarte apropiate. Atît de apropiate încât mi se pare că o cunosc deja de foarte foarte mulți ani. Se spune că fiecare om are suflet pereche. Eu l-am gasit în această persoană. Tare multe avem în comun, muzica, gîndurile, uneori e deajuns o simplă privire ca să înțeleg ce vrea să-mi zică. Poate fi atît de simplă și complicată în a...

Nu obișnuia să vorbească despre viață sau despre probleme, sau chiar să plîngă. În utltima vreme o face des, adică pentru este des. De ce? Ce o face pe ea să-și stoarcă sufletul. De ce alături de o persoană anumită are puterea să-și arate emoțiile, să strige despre cei care o deranjează și să plîngă de cei la care ține? Nu obișnuia să zică adevărul despre frații ei. Probabil din cauza trecutului lor pătat prea mult de fapte negîndite. Însă, i-a povestit ei. S-a învățat să spună așa cum este și să-i iubească cu toate ”aiurelele” lor, necătînd la faptul o iubesc ei sau nu. Nu obișnuia să zică că îi e frică. Nu avea dreptul, pentru că nimeni înafară de ea nu o va ajuta. Acum, însă o face. Nuștiu de ce, probabil crede că să conștientizezi teama de ceva înseamnă să capeți putere ca să învingi. Nu obișnuia să facă multe lucruri, pentru că nu avea încredere. Dar acum...

Ce faci atunci, cînd simți că pămîntul pe care stai, se prăbușește? Sau atunci, cînd soarele îți pare cel mai rece corp ce poate exista pe lume? Eu nuștiu ce aș face. EA, însă, se izolează de tot, de TOȚI - mai ales de TOȚI. Ei o întreabă ce are? De ce nu zîmbește așa ca altă dată? Întotdeauna primesc același răspuns banal: ”NIMIC”. Cîte probleme se ascund după aceste 5 litere știe numai ea. Dar, de fapt, fiecare cred că are un astfel de ”NIMIC” cu milioane de probleme ascunse. Cineva le lasă mascate în zîmbete și veselie, alții le permit să existe de sine stătător. EA? EA face diferit. Nu contează problema, contează omul cu care EA vrea să împărtățească aceasta. Nu a cunoscut încă o astfel de persoană și , deci, în majoritatea cazurilor rămîne cu masca pe suflet. Cînd totuși nu mai are puteri să țină acei ”necurați” le povestește celor 3 oameni ceva - ceva ce o doare, însă nu adevărul. Eu cred că EA s-a născut cu o boală incurabilă sau altfel zis cu o minciună incurabilă. Cel mai ...

Mergi prin parc. Oameni aici sunt mulți. Ba chiar prea mulți. Îi examinezi pe fiecare în parte, în fiecare descoperind falsitate. Ceva gen, cum ai sta în fața monitorului și parcă totul e bine pînă în momentul cînd își apare în ochi ”Atention!Error found!”. Păi asta se întîmplă astăzi în parc. Pe cărare, lîngă gîrdulețul ăla nou, trecea o familie. Ea arăta ca un personaj a circului. El prea serios și sever. Fetița? Aceasta vorbea întruna. Parcă ar fi o ”happy family”, dacă nu ar persista mirosul celei falsități de care vorbeam. Ea era indiferentă de fiică-sa, el era prea preocupat de alte gînduri, ceea ce era pronunțat foarte clar pe fața lui. Iar copila? Nuștiu, ea e copilă, care nu poate fi falsă. Probabil, micuța era unicul segment adevărat și sincer. În fine, de ce m-au atins pe mine acești oameni? Păi, nu sunt sigură. Probabil eram și eu preocupată de gînduri ”filosofice” și am apăsat utonul subiectivismului meu. Mă rog, toți ascundem ceva și suntem falși, uneori cu cei din ju...

Fereastra e puțin deschisă - puțin, însă zgomotul mașinilor se aude foarte bine. Tu nu atragi atenție acestui zgomot. Ești departe, undeva în adîncul gîndurilor. Stai culcată în pat- un pat mare cu lenjerie rozovă. Oribil. Doar știi că urăști acest roz. Arunci plapuma la o parte și rămîi așa cum ești în tricou verde și șorți de jeans. Parcă te înăduși în lacrimi, dar de fapt nu mai poți plînge. Vreai să dormi. Și ce? Dormi atunci! Nu, tu nu poți. Tu stai cu ochii țintiți în pod, urmărești luminile pe care le aruncă mașinile. Deja e 5:00, închizi ochii. Atrecut o oră și îi deschizi din nou. E deja azi. E azi pentru toți oamenii, înafară de tine. Tu ai rămas ieri. Fizic ești prezentă azi, însă totuși ai rămas acolo ieri. Ai rămas acolo cu acele sentimente. Erau sentimente rele; nu tristețe, nu jale și nu ură, pur și simplu sentimente rele. Kind of ciumă morală, spirituală sau cum să-i mai zic? Oamenii zic că iai prea aproape de suflet. Ei zic că vreai să-i faci pe toți să se simtă bine...

Istoriile despre EL și EA îmn scurt timp vor deveni un brand cred eu. Cauza? Păi și normal, iarăși voi relata o istorioară. EA l-a așteptat nici mult, nici puțin 4 luni. EL era undeva peste ocean. S-a întors și s-au văzut chiar în prima zi. Părea a fi ok. El avea un suflet rănit de o altă ea, EA  crea iluzia îndrăgostirii într-un alt el. E destul de complicată situația pentru EI doi, pentru mine părea peste măsură stupid. Ambii simțeau o atracție și ambii tăceau. Într-o seară stăteau în acel cabinet magic a tuturor ”ieșirilor din minți” ale noastre. EA îi povestea despre ”alde” îndrăgostirea ei. Și iată aici a fost punctul. EL nu a rezistat și totuși a întrebat de ce este gelos? Astfel foarte simplu s-a început o nouă istorie dintre EL și EA. A trecut deja o lună. EI sunt îmreună. Iar toate amintirile au rămas undeva acolo peste ocean ... 

Erau două. S-au văzut astăzi, dar simțeau nevoia de a se mai vedea odată. Și iată că una a venit la cealaltă. Prima a făcut un termos de ceai verde fără zahăr, cum îi place ei și cum urăște a doua. S-au întîlnit la scară. Au intrat în mașină. Stăteau cu termosul de ceai, cu o cană și cu 77 de miliarde de discuții. Vorbeau de oameni. Anume DE oameni și nu DESPRE oameni. Este diferență între astea două. Discutau despre timpul cînd vor trăi împreună, despre planurile pe viitor și despre gînduri de neînțeles. Au trecut 2 ore. De fapt, nici nu și-au dat seama. Fie voia lor mai stăteau așa în mașină, înghețind toată noaptea însă realitatea le trezea conștiința. A fost un moment acordat doar pentru ele două, un moment de care ambele au nevoie. Stăteau cu termosul de ceai verde, cu o cană și cu 77 de miliarde de discuții...

Era ultima țigară pentru azi. Nu am ieșit la balcon, ci pur și simplu am deschis fereastra din camera mea. Afară ploua.O ploie de aia frumoasă, puternicădar liniștită. Era miros de ăla de toamna, care ma făcut să arunc peste geam  o Karelia abia aprinsă. Probabil sunt romantică sau prea fluffy,dar este în această ploie ceva de suflet- ceva ce te pune să gîndești. Probabil cauza nu e ploia, ci ora. Probabil cauza sunt eu, care mereu fug de gîndurile romantice.

Noaptea a fost plină de istorii, a lăsat un car de amintiri, a creat noi impresii despre oameni. A trecut lin în dimineață, de fapt nu era lin, era funny această trecere. Dimineața pentru mine s-a început la orele 15 și ceva minute, atunci m-am trezit. M-ă simțeam mai mult decît pur și simplu rău. Corpul mă trimitea acolo unde nu a fost niciodată, capul gîndea ceea ce nu putea gîndi vreaodată. Deci, eu nu eram. Seara vorbeam cu EA. Glumeam, ne aduceam aminte de noaptea trecută, de peripețiile noastre, de ura față de unii. Am zis că aș ieși la un ceai, numaisă nu stau acasă. Am ieșit. Eram două. EU și EA. Un ceai  verde și unul de fructe. Și multe miliarde de discuții. Vorbeam de trecut, de situații ”neponeatnîe” în viața noastră. Vorbeam. Mă simt fain. Simt că sunt deja. Mă bucur. De ce? Nuștiu. EA este un motiv cred eu. Mă ascultă. Întotdeauna am apreciat oamenii care pot asculta. Dar pe lîngă aceasta maie și faptul că mă aude. Știe cînd să zică ceva pentru a mă susține. Ști...

Hmmm... Azi mi s-a dat o întrebar care, de fapt m-a pus pe gînduri: ”dar în suflet tu ești tot așa?” Nu știam ce să răspund. Să zic: băi, eu îs crazy întotdeauna sau ”sigur nu, eu sunt altfel”. Îmi place să fiu așa cum sunt, pozitivă, să bredesc,să-i fac pe oameni să creadă în ceea ce zic. Asta sunt eu și mă simt bine așa. Este o fază cu tot ”ieșitul ăsta din minți”:cu căt mai rău te simți, cu atît mai tare îți faci de cap. Probabil, e o metodă de a uita de chestiile care te împung undeva în inimă, e un fel de a deconecta emoțiile. Majoritatea oamenilor interpretează felul meu de a fi așa cum e cel mai ușor de a-l interpreta. Tu zburzi, rîzi și  vorbești mult, deci nu ești serioasă, nu ești responsabilă și nu te gîndești la nimic în viață. Nu am să încerc să-i conving că e altfel, niciodată nu am făcut-o și nu o voi face. Aparențele înșeală și vor înșela incontinuu. Unica ce pot zice, că nu mă cunoașteți.  Deci, punctum. 

Azi, vorbeam cu unul din frați(nu ai mei). Observam felul în care unul zice de celălalt. Poate greșesc,dar îmi pare că relația fraților este una foarte puternică. Mi-am adus aminte și eu de frații mei. Sunt doi. Unul în Moldova și altul în Polonia. Am să povestesc pe rînd despre ei. Sunt diferiți, întotdeauna au fost. Mă doare, de fapt să zic ceva despre ei. Vorbind, despre primul mă doare de mine, vorbind despre al doilea mă doare de el. Să începem. Trăiam împreună cu fratele din Moldova. În decurs de un an, ne-am văzut de două ori. De fapt,nu e straniu pentru că na eu sunt în Chișinău,iar el la 200 de km distanță. Prima dată ne-am văzut cînd am venit acasa în week-end, era și el. Ca și de fiecare dată s-a certat cu mama și a plecat, cînd venise duminica după geanta pe care o lăsase, eu mergeam la microbus. M-a petrecut și mi-a zis că mă iubește. Nu simțeam asta. Vara, în vacanță, venisem acasă. Tocmai m-am întors din călătorie cu nepoțica mea. Ambele mergeam la cumpărături, cînd...

M-a sunat azi dimineața, așa cum o face în fiecare din ele. Era vesel, vocea lui reda multă energie. Era așa cum poate fi doar el. Îmi zicea ”peștișorcik” și mă lua peste picior de fiecare dată cînd avea ocazia. M-a întrebat dacă vine în week-end. Hmmm? Ce trebuia să-i zic? Să-l mint și să zic că nu sunt sigură? Sau că voi veni neapărat și după să-i zic că am ceva urgent în oraș? Sigur că nu, i-amzis cum este. Am zis, de fapt, că nu vreau și, în oarecare măsură, nu pot. Nu mi-a răspuns rece, a zis doar că îl supăr. Nu era necesar să o facă pentru că știam și singură, însă asta este. M-a sunat azi. De data aceasta plecam spre Vadul-lui -Vodă. Vocea îi era practic moartă, dacă pot așa să zic. Am înțelescă îl deranjează ceva. Ca și de obicei, l-am întrebat ce are, necătînd la faptul că știam ce-i. Nu mi-a răspuns nimic înafară de faza că el e ok. Am început să îl cert, să-i zic că acum el mă supără. Îi ziceam că vorbim mîine cînd își revine. Știam ce are. Știa și el. Ambii ne comportă...

Încercam să adorm. De obicei, noaptea stînd sub plapumă și încercînd din răsputeri îți vin miliarde de gînduri. La ce mă gîndeam? Azi a fost faza cu oamenii. De ce uniidin ei sunt atît de sweet cu tine? Ei zic că tu ești om foarte ok, se interesează cum îți reușește lucrul pe care-l faci. Alții zic căvăd potențial în tine pe plan profesional. Sună foarte fluffy. De fapt, așa și este. Da, îi foarte plăcut să auzi așa cuvinte, însă îți dai seama că, de fapt, nu faci nimic pentru oameni și nu înțelegi de ce ei se comporta așa cu tine. Te deranjează în oarecare măsură. Există și un alt sort de oameni, acei care îți zic că ești ”koncenii”. Și parcă nu te-ar deranja, pentru că părerea altora este pur subiectivă, însă începi a reflecta asupra comportamentului, manierii de a vorbi și înțelegi că ”băi, ciuvak, tu ganești”. Ambele tipuri te incomodează,într-un fel sau altul. Atunci, ajungem la concluzia că cei din jur nu trebuie să aibă tangențe cu tine???  Nu este corect, nici așa. Ca...

M-a trezit în dimineața aceasta. Azi, dimineața a început la orele 10. Glasu-i era dulce, ca întotdeauna de fapt. Îmi zicea să mă trezesc ți să beau un ceai - așa cum îmi place doar mie. Glasul îi tremura pentru că mă implora să vin. Cu toate că îl auzeam din capătul celălalt a firului telefonic, puteam simți și tremurul vocii și lacrimile, pe care încerca să le ascundă. M-a văzut ieri, de fapt. Am stat cîteva ore împreună, aducîndu-ne aminti de toate ce le-am făcut. Începînd de la bătăi cu ele, terminînd cu piersingurile care mi le făceam fără voie. Rîdeam - rîdeam mult cu poftă. Înțelegeam ambii că nu putem acorda mult timp unul altuia. Eu pentru că aveam o întîlnire importantă și el , cît nu ar fi de straniu, pentru că tot avea o astfel de întîlnire.  L-am văzut ieri și mii dor de fapt. Mi-i rușine să zic, dar mi-e dor anume de el și nu de casă. Dar, acest ”dar” paranoic și atotputernic mă urmărește, cum să-i zic că nu duc dorul casei? Cum să-i zic că nu vin pentru că nu v...

Vorbeam azi cu ea. Glumeam,de fapt. Glumeam pe seama altor glume, gen sfîrșitul lumii și chestii. Îi ziceam că dacă nu va fi, atunci trebuie să fac un plan B. Ce includea? Simplu - un soț, un copil, o carte publicată, o călătorie în Franța. După care a urmat o pauză în care meditam, ce ar trebui să fac într-adevăr. Cred că aș rămîne la punctele enumerate mai sus. Primele două ar fi pentru a satisface așteptările lui papa, care vrea la nebunie nepoți de la fiica sa mai mică (necătînd la faptul că are deja 3 nepoței), următoarele două ar fi pentru a-mi satisface condiția proprie. Trist e faptul, că nici una din acestea nu va putea fi realizată în cele 46 de zile rămase. Și atunci? Rămîne să plecăm așa fără a nu trăi? Eu zic NU. Creativitatea m-ar salva cred eu. Eu aș finaliza cartea care o scriu deja 3 ani, aș printa aceasta și aș da-o în dar prietenilor, pentru că ei vor fi întotdeauna cei mai fideli cititori ai mei. Cu Franța, ar fi mai greu, însă atmosfera aș putea să o creez. C...

Azi, acum - EA nu știe. Mai multe lucruri nu știe. Nu știe de ce vrea să stea aici unde este acum, nu știe dacă simte ceva, nu știe dacă vrea la EL. Cred că e un joc de sentimente sau de emoții, de multe ori le confuză. Nu pentru cănu le-ar deosebi, ci pentru că sa învățat să le dezactiveze. Știe sigur cum să rîdă sau cum să-i facă pe ceilalți să simte bine. Dar EA niciodată nu a știut cum să facă ceva pentru sine. Probabil, avea alături acele două-trei persoane care îi ziceau mereu ce și cum trebuie să fie. Probabil, nu vrea să se complice. La sigur, problema EI constă în faptul că cu cît mai mult EA îi face pe cei din jur fericiți cu atît mai mult se complică. Își face griji pentru oricine și pentru fiecare, trăiește ceea ce ei ar trebui să trăiască. Cineva îi zicea că și EA  e o bucată de suflet (întotdeauna neagă aceasta), însă nu văd altă explicație pentru felul EI de a fi...

Acuma o ascult. Muzica. E perfectă cînd o asculți la maxim în căști și atunci cînd e ascultată la mininîn boxe. Doar în aceste cazuri. Întotdeauna ascultam muzică diferită și așa va fi întotdeauna. Există însă faze mai slabe la mine în concordanță cu muzica. Instrumental, alternativă și reggae. Sincer, nu-nțeleg cum să nu asculți ața muzică. Eu, pentru că sunt așa gen de persoană am nevoie de muzică permanent. Chiar și atunci cînd dorm. Cum să lămuresc de ce am nevoie de muzică nuștiu.Probabil, asta se numește dragoste, anume asta ți nu aceea despre care toți vorbesc (acea atracție fizică+atașamentul față de o persoană). Eu cred că muzica mea e o mare parte din dragostea pe care o port în suflet. Ascultați muzică bună și în general muzica. 

O durea, cred că și acuma o doare incă. Îi vede și ochii automat i se transformă în sticlă roșie, plină de picături de apă. Suferă - suferă pentru că nu poate să-l împartă cu altcineva, nu vrea că EL să plece, nu poate să-i zică ceea ce e important. Suferă. Pe mine mă doare. Mă doare pentru durerea ei. Ceva zile în urmă mă gîndeam ce pot să fac pentru dînsa. Mi-am dat seama că, de fapt, nu sunt în stare de nimic. Nu-i pot zice că cunosc problema, nu-i pot spune ce trebuie să facă, nu pot să o impun să simtă altfel. Mă doare, pentru că ea este cea mai sweet persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Mă doare și punctu.

Cred că am eu ceva cu istoriile astea despreun EL și o EA, pentru că îmi stă în gînd deja a treia. Nu este corect ceea ce fac, pentru că nu e istoria mea și logic că nu am nici o drept să o reflect. Dar... Există un EL și o EA. Se cunosc, mai mult decăt atît - prietenesc. Le este bine împreună, se simt la locul lor cînd sunt împreună. Păcat. Păcat e că deobicei în o astfel de relație, sentimele cresc în ceva  mai mult. Așa și s-a întîmplat.Unul din ei simte insuficiența de om,chiar și atunci cînd el este prezent. Dorește tot mai mult să fie alături, în permanență să vorbească. Deci, începe a iubi cu o altfel de iubire. Începe a simți cu un altfel de sentiment. Cel mai groaznic e faptulcă, dince aspect nu a-i privi și ce decizie nu a-i lua, prietenia dată nu va mai fi prietenie. Ea deja, nu mai este. Pentru că se privesc cu alți ochi, vorbesc cu alte voci, sufletul degradează în suflețel care  nu poate trăi corect și adecvat. Deci, da - există un EL și o EA

Am scris odată despre fericire și că fericită mă fac oamenii. În viața mea este o EA. Nu-i una din cele mai bune persoane pentru ca oricine are minusuri, de multe ori face ceea ce nu ar trebui să facă și zice lucruri irelevante. Însă EA este una care contează. Mai mult decît atît fără EA este elementul obligatoriu în viața de acum.  Azi am petrecut toată ziua împreună, de fapt foarte demult nu a mai fost așa ceva. Ne-am întîlnit pentru a ne plimba prin magazine și vorbeam despre glume și ”pricoale”. Apoi am fost să luam prînzul unde îi ziceam că EL nu e om, ci e SUFLET.  Am rîs și a zis că EU tot sunt o bucată de suflet. Am stat la Asachi, ca de obicei,cu un ceai roșu și unul verde, vorbind despre ceea ce facem la moment pe plan profesional. Zicea că trebuie să depuie la 100% pentru a motiva alții și pentru a crește o generație genială. EU prognozam o nouî echipă. Destinația finală era oficiul. Celebrul oficiul cu mult ceai, ciocolate și reggae (care-l urăște). Bucuria no...

Un an. Mai exact aproape un an. Atît a trecut de cînd nu am la tine și puțin mai mult decît un an de cînd nu te-am vîzut. Vorbeam practic fiecare zi, uneori cu poza ta, alteori cu istoria mesajelor noastre care s-a salvat pe net. Duminica, am să te vizitez. Dacă voi avea puteri, am să și vorbesc cu tine. Știu că n-o să am răspuns, important e că totuși am să vorbesc. TU - tu ai să fii acolo cu mine, însă n-o să te simt. De ce vin atunci? Vin ca să știi că nu te uit, vin pentru că își duc dorul, vin pentru că aproape un an tu nu mai ești, dar eu încă sper că vei apărea într-o zi pe drum cu un zîmbet de ăla luminos cum aveai numai tu și vei zice ”noroc!”