Insomnia

Cred că fiecare om trece printr-o perioadă în viață în care neagă tot fell de chestii. Neagă existența dragostei precum că ”s pontam asta numa Himii în cap”. După care vine momentul în care apar fraze gen „care nafig romantică?” asta îi prea zăhăros și în general nivelul de dulceață e overload. Și normal că se neagă prezența firii romantice. Se mai neagă de multe ori și stările emoționale, noi zicem că nu ne afectează nicidecum o acțiune sau altă, dar de fapt orice s-ar întîmpla ne roade pe dinauntru și murim de toate emoțiile pe care le trăim. Da pentru ce să spunem cuiva adevărul? Pentru ce să ne destăinuim? Noi jă sîntem „suka” puternici, mega independenți și super mega  tari. Ap iaca dragi consăteni, tăt asta îi bullshit pentru că fiecare dintre noi este un nimeni când e singur, fiecare dintre noi are nevoie să ude pernele de lacrimi, și în general să aibă pe cineva alături. Fiecare dintre noi apreciază gesturi romantice, cât de NEromantic ar fi, fiecare dintre noi se în...

Momente din alea când totul se lușuie spre „na***”. Momentul ăla când toate relațiile devin reci, uscate, monotone. Momentul când nu poți scrie, vorbi și tot restul chestiilor. Momentul când ai nevoie de tot și de nimic în același moment. Te trezești dimineața, încerci să faci totul foarte operativ să nu te ia frigul. Nu aștepți să încălzească mașina și te pornești la job. Ajungi la masa de lucru, toată ziua vorbești cu oameni diferiți, telefonul nu mai tace, e-maill e plin de scrisori. Și toate acestea îs reci. Toate sunt uscate. Nu mai vezi mesaje calde, nimeni nu mai știe sau nu mai vrea să știe dacă ești bine. Sunetele de la cei mai apropiați devin și ele pline de rece, pline de negativism, de acuzații sau alte aberații. Dorința de a rămâne singur crește pe zi ce trece, dorința de a alunga totul este atât de mare încât te temi de propria-ți persoană. Vrei libertate, nu mai vrei să fii robul sistemului. Rămâi doar tu. și pnctum.

Urăsc. Urăsc oameni agresivi, cuvintele tăiose și atitudini necorespunzătoare. E foarte vag cred că să zici „necorespnzător” și să-l lași așa să înțeleagă fiecare cum vrea. Necorespunzător are probabil o definiție în DEX care nu mă interesează absolut deloc, pentru că am o definiție personală. Necorespunzător reprezintă atitudinea care o iau unii oameni în scopul de a fi urca o scară mai sus și de a te doborî moral. Acest necorespunzător are proprietatea de a se transmite prin calea auditivă și vizuală. Este foarte toxic pentru psihicul uman. Odată auzit/ văzut nimerește în creier și parazitează toate emisferele acestuia. Astfel, transformă omul sănătos în unul necorespunzător. În cazul infectării se prescrie luarea atitudinii de „POHUI”. Modul de administrare: -În fiecare dimineață, după trezire adopți atitudinea și o păstrezi pe toată ziua; Termenul de administrare: -Toată viața. „Побочные эффекты” Riscați toată viața să nuu depinde-ți de părerile, atitudinile și cuvint...

Mergea pe stradă. Mergea, ca de obicei, în tăcere, din căști răsunau melodii îndrăgite și tot era ok. Întâlnea oameni - oameni care de mult timp nu mai apăreau în vizorul Ei, fie că EA se îndepărta cumva, fie că ei nu mai erau lafel. Totuși eu aș susține că EA s-a îndepărtat. A întîlnit și oameni pe care nu-i cunoaște. Mulți oameni pentru o zi pentru EA. Ideea că azi a înțeles cât de sentimentală a devenit în ultimul timp. Cât de mult o ating cuvintele unora, cât de „mimimi” devine la cuvinte dulci, cât de aproape ia o acțiune sau alta. Înainte o caracterizau alte calități rigiditatea emoțională, calmul față de tot felul de chestii zăhăroase și siropuri de miere. Mai demult EA era acea persoană indiferentă, principială și ferm convinsă în ideile sale. Aceasta probabil era și „fișca” Ei. Acum, dat fiind faptul că a pierdut din individualitate nu mai este personajul interesant al unei istorii. Deja nu mai este atrăgătoare prin felul Ei de a fi, deja nu mai stîrnește interes de a f...

Frig. E un frig greoi asupra orașului și asupra sufletului.  Căldura din calorifer nu încălzește camera și cana de ceai nu poate încălzi corpul. Nici măcar mesajele care altădată te-ar face să zâmbești și să simți un fel de val de emoții îți sunt indiferente. Cineva zicea că e toamnă - e așa o perioadă când începe hibernarea. Pentru EA, probabil, e o perioadă mai îndelungată decât un sezon în care e rece, în care nu dă afecțiune, în care nu relată gânduri, în care nu acceptă ieșiri la cafea și discuții despre viață. E perioada în care persistă egocentrisml ei. E perioada în care ghețarii ar fi trebui topiți cu dragoste, muzică și emoții. E perioada în care are nevoie de tot fără să ofere ceva în schimb.

Azi cred ca sunt pentru prima data, timp de jumatate de an sau poate chiar mai mult, singura. Destul de multe ore sunt singura. Sa fi fost acum o alta toamna, probabil ar fi fost perfect pentru mine. Ar fi fost perfecta cana de ceai verde, piesele patrunzatoare undeva in ungherasele inimii si apasatoarea solititudine, care alteori era cel mai potrivit refugiu. Nu pot zice ca acum acestea sunt iritante sau ne la locul lor, insa ele nu mai sunt acele chestii ale mele, acele chestii care ma caracterizau atat de bine in celelalte toamne. In aceasta toamna, orele de singuratate starnesc ganduri trecute, amintiri nepotrivite si meditatii neplacute. In aceasta toamna solititudinea nu este acea caracteristica pe care o doresc mereu la indemana. Toamna asta, lafel ca si ultimile anotimpuri trebuie umpluta cu alte chestii importante: - melodii care fac sa te scufunzi in adancul patului si sa fii incalzit de suflet, - placeri de a fi aproape de cineva, - tigari pe pervasul de la fereas...

Sunt zile din astea cand iti pare ca toata lumea si tot universul sunt impotriva ta. Ma rog, poate nu este intentionata chestia asta, dar faptul ramane fapt, totul imprejur te face sa te simti netrebuincios. In asa zile nu prea intelegi de ce faci un lucru sau altul, nu intelegi care este sensul sa faci macar ceva pentru cineva. Probabil o astfelde stare se numeste "eu m-am z****t" sau e simplu o stare de extenuare care te roade spiritual. In asa zile intelegi ca vine periaoda unei depresii. Depresie din alea cand ti-e dor de oameni, dar nu vrei sa-i vezi, nici macar sa-i auzi; cand filmele indagite devin iritante, iar muzica prea banala pentru a fi ascultata. Cineva a zis ca e un fel de placebo effect toate astea. Cica "singura iti bagi in cap toate bredurile astea". Da, poate e asa, insa poate e si o incercare prea brusca de a trece de la un mod de viata la altul. Probabil mai e nevoie de timp pentru a simti iarasi ca esti important si ca da contezi. P...

În viața fiecărui om vine momentul în care poți să spui că „da, iată această perioadă a fost una din cele mai colorate”. Uite că și pentru un oarecare vara asta a fost mai colorată decât o farfurie cu M&Ms. Primele culori și-au luat viață cam prin iunie odată cu licența, odată cu mii de emoții gen „aleluyah universitate!” și „hello masterat”. Tot aici a apărut un fel de antipatie față de unii indivizi ai facultății și realizarea faptului că gata probabil cu alții nu ne mai vedem. Pare rău în așa caz. A urmat un fel de oranj otrăvitor al relaxării în Turcia. Câteva lucruri s-au întipărit cel mai bine în memorie: bucatele mega condimentate, turcii mega agățători și mașina care te urma în timpul plimbării. Probabil ultimul este motivul din care nu s-a reușit prea bine exploatarea Mahmultarului. În fine, cele mai bune chestii luate din acele 10 zile în Turcia au fost cititul zile în șir a preferatelor cărți și, desigur, discuțiile cu stăpînul hotelului care nu știa nici engleza, n...

EA. Chiar și după o absență îndelungată iarăși începem de la EA. Probabil, e nuștiu cum egoist, dar mă rog vorbim de EA. De două decenii încoace nimeni sau na aproape nimeni nu a zis că e nuștiu cum neacătărea fata aia (cei care ziceau altfel, D-zeu să-i ierte). Întotdeauna era tipa la locul ei, bine educată și bine învățată. Și uite că ajunge o oarecare lună a anului curent cînd se scoate la iveală faptul că „nna, tu ești a scorchie a dracului, cu cine știe ce fignea în cap și voobșe să nu te știu!”. O zis că EA e stricată, o zis că nu te lega de EA că a s ajungi în iad. Da, pe EA o deranja atunci și da, o deranjează și acum. Și faptul că e stricată, și faptul că alții caută să distrugă ceea ce îi aparține. Uite că biata fată vă transmite: Scumpi și dragi neîndrăgitori, puteți să faceți bagajele și să urcați în avionul spre na***. Ea nu se va schimba niciodată din simplu motiv că să te bucuri de viață nu înseamnă să fii stricată, să lupți pentru fericire nu înseamnă să fii cur...

Ești singur. Toată viața ești singur. Această singurătate te face să te simți inutil, te face să simți cât de nedorit și putred ești. Singurătatea ta rămâne cu tine chiar și atunci când alturi ai oameni care se presupun a te face nesingur. În fine, doar se presupune.  Pentru că nimeni nu are treabă cu ceea ce simți, de ce simți și cât de tare te afectează. Ești doar tu și singurătatea ta. 

Erai micuță și totul era simplu. Papa îți aducea dulciuri, jucării de pluș și te alinta cum o poate face doar el.  Ai crescut puțin, iar papa tot îți satisface capriciile ascunse. Acum rarele ori când vii acasă dimineața îți face cafea, îți  curăță portocale sau se trezește dimineața să-ți aducă pe neașteptate acel ceva ce îți place la nebunie. Papa e omul care te cunoaște foarte bine, papa e omul care te iubește la nesfârșit, papa e omul care face isterii de dor. Papa.

E dimineață. Te trezește aroma unui americano și răsăritul. E calm. E prea calm împrejur. Și e acea zi în care nu vreai să deschizi dimineața laptop-ul, nu vreai să intri pe facebook sau intagram, nu vreai să pui dimineața piesele preferate. E ziua în care tot ce vreai e să beai la răsărit o cafea, să stai și să privești afară, și să fii calmă. E ziua în care au dispărut fricile de oameni care strică vieți, au dispărut grijile universității, au dispărut telefoane, Net și oameni. E un fel de ce aș face dacă ar fi sfârșitul lumii. Aș vrea să fie anume așa. Un fel de „zatișie”, un fel de paradis în care nu-i nimic. O zi în care nu trebuie măști, nu trebuie să păstrezi taine care te taie pe dinăutru. Și ai fi oriunde, dar nu aici. Probabil, este stupid, copilărește și naiv, dar tot fake-ul din jur omoară și în fiecare secunde te face să simți cum moare câte o parte de om din tine. Vreau calm, vreau sinceritate, vreau să simt secunde, ci nu ani. Vreau „frumosul” și „plăcutul”.

Era primăvară și atunci. Era copilă încă. Era prea mică pentru a înțelege tot ce se petrecea în haosul emoțiilor ei. Credea că iubește, din tot sufletul credea. Aș zice chiar că era bolnavă de pseudo- emoții pe care și le-a băgat în inimă. Treceau zile, una după alta, apoi săptămâni și luni, și ani tot au trecut. Ea a uitat, trăia cum își dorea, liberă de lanțurile lui, liberă de orice. Tot de ce avea nevoie de oameni mulți împrejurul ei. Și da, ia trecut. Cu siguranță își mai aduce aminte, cu siguranță și acum e greu să întâlnești priviri sau vorbe, gesturi. Dar ea a trecut de tot. Punctum. Era vară când îi treceau acele pseudo-emoții. Era supărată doar pe EA, era supărată pentru că și-a permis ani în șir să fie ghidată de acele iluzii care și le crea. Și aici a fost basta. Făcea ce vroia, calcă peste principiile sale sacre, i se făcea atât de po**i, încât uita absolut de tot.  Era toamnă și acum e primăvară iarăși, nu am prea multe cuvinte, urmează să vedem care este ...

Dai accelerare, ambele ferestre sunt deschise până la capăt, aerul se umple de La Roux, privești înainte și vezi doar verde și tot apeși pe accelerare. Și ești doar tu și volanul. Nimeni mai mult, nimic mai mult. Și probabil cel mai bun prieten al tău de toate zilele e volanul. Mergi și te gândești. Te gândești la tot și la nimic în același timp. Te calmezi. Reușești să înțelegi totul, reușești să-ți dai seama cine și ce reprezintă pentru tine, cine și ce valoare are în viața ta, și ce valoarea ai, de fapt, tu în viața celorlalți. Și ai timp să ieși din starea de meditație doar pentru a aprinde o țigară și atunci, iarăși de bagi în acel loc cald al meditațiilor. 

Cum să fii fericit? Cred că e destul de simplu, trebuie doar să faci ceea ce îți dorești tu singur și să ai grijă de tine. Adica să faci doar ceea ce e bine pentru tine, pentru că dacă nu o faci tu nimeni altcineva nu o va face. Ar fi ok să știi să zici nu, pentru că dacă nu o zici atunci trebuie să rabzi consecințele care îți aduc nefericire. Ar trebui să poți să te bucuri de tot ce te înconjoară și să fii cel mai pozitiv om de pe planetă, pentru că altcineva pentru tine nu o va face. Nimeni nu te poate face fericit pentru că, totuși, în fiecare om persistă egoismul. Reiese că trebuie să fii și tu egoist. Ai grijă TU de sănătatea ta, ai grijă TU de sentimentele tale, ai grijă TU de acțiunile tale care până la urmă trebuie să îți aducă fericire. Concluzia zilei: fericirea depinde doar de tine și pentru EA trebuie de lucrat. De lucrat zilnic la personalitatea ta, cică să nu încerce cumva cineva să ți-o schimbe. De străduit de filtrat doar lucruri pozitive, iar cele negative să le...

S-a trezit EA într-o dimineață și a decis „ Gata, mai mult nu mai contează nimic”. De azi EA trăiește cum vrea, EA se bucură, EA este fericită pentru că are liniște interioară. EA nu se va mai stresa de chestii diverse care o aduc în depresii, stresuri și întuneric. Azi EA simte libertatea sufletului. La urma urmei, ceea ce este al ei va fi al ei, ceea ce este a altcuiva a pleca la altcineva. Dar EA pentru că este puternică va găsi întotdeauna forțe să treacă cu demnitate prin tot rahatul. Prin urmare, decizia ei este de a-și păstra nervii, pentru că în orice caz timpul va aranja totul la locurile sale. Dar acum, acum e timpul să fie rebelă. Acum e timpul să plimbe prin ploi fără a se gândi că o poate doborî răceala, acum e timpul să iasă în plimbări rătăcite, acum e timpul să privească desene animate, să citească cărți, să se odihnească și să iubească. Să iubească așa cum poate EA și cum nimeni nu a mai văzut de la EA.   Azi e momentul în care EA iese din palata sa d...

Zile. Zile din alea când te bucuri de tot, când stai la examen și tot ce te interesează e să glumești pe seama la tot din jur. Zile când tot ce vrei e să te urci în mașină și încă cu câțiva debili să mergi cu muzica la maxim. Zile când vei privi filme care îți plac la nebunie cu o sticlă de Kozel brun (chiar dacă nu prea ai voie să bei) sau cu o sticlă de vin. Sunt zile în care uiți de tot ce te deranjează, uiți de oameni din aia care sunt întruchipările malfacătorilor din Disney, uiți că nu ai încredere, uiți că nu e chiar alb totul. Pur și simplu iai și uiți. Și e tare fain. E fain pentru că în sfârșit poți asculta o piesă și chiar să te rupi sub ea pentru că e rupătoare fără a căuta sens ascuns în cuvinte. E fain pentru că în sfârșit în loc de cafea cumperi iarăși ceai verde fără zahăr. E fain pentru că iarăși vrei să scrii și pentru că chiar îți place să scrii chestii pozitive. E fain pentru că nu mai ești sub apele negre de negativism, retrăieli. Îs un fel de zile în care ții...

Întotdeauna era EA persoana care zicea că întotdeauna va rămâne aici, alături de părinți, în această țară. Azi lucrurile se schimbă, tot mai des cineva îi zice să vină acolo în vechiul oraș german. Și se tot gândește ce să facă. Astfel va trăi un timp până să înțeleagă dacă mai poate sta sau deja e timpul să plece. Până când rămâne...

Ea iubea enorm să citească nopți de-a rîndul, să nu doarmă zile multe. Ea iubea plimbări rătăcite, ploi calde, și ceai verde de la o butcuță colorată. Ea iubea să meargă pe stradă și să întîlnească multă lume cunoscută cu care să vorbească despre nimicuri și despre tot în același timp. Îi plăceau serile lungi în parc cu o chitară și cîntece în stil reggae. Iubea să urce în troleibuz, să-și pună căștile și să citească ceva din clasica rusă pînă ajunge la stația terminus. Îi plăcea la nebunie să fie cuprinsă strîns de lucru ca să uite de tot pe lume, mai ales pentru ca să poată uita de durerea de așa numita dragoste neîmpărtășită. Le făcea pe toate și se simțea cu adevărat fericită. Se simțea fericită cînd putea să întîlnească răsăritul la balconul etajului 6, cu o carte în mînă și cana cu ceai lîngă picior. Acum toate astea nu mai persistă. Ele, de fapt, pur și simplu nu sunt. Acum totul e un fel de căutare de adevăr, un fel de „dă să mă păzesc de trădări”. Acum cana cu ceai se t...

Azi răsfoiam newsfeed-ul la o rețea de socializare și am dat peste un citat, să-i zicem așa :  после многочисленных предательств, очень сложно говорить "я тебе верю". Ap iaca hai să examinăm fenomenul de încredere. Întotdeauna îmi părea interesant cum poți să ai încredere atunci când ai fost rănit așa de pe la spate, cu cuțitul minciunii sau a tradării.  Cum poți să crezi unui om despre care știi că a trăit sau trăește în epicentrul minciunii și să ai încredere. Mă rog, eu cred că poți. La urma urmei toți suntem păcătoși, însă cât timp va avea nevoie iecare dintre noi pentru a avea încredere în cineva și pentru a câștiga încrederea altora.  În fine, cred eu, noi niciodată nu vom avea încredere în nimeni. Probabil este un instinct al nostru de a ne apăra sentimentele, sufletul, starea morală și cea fizică. Probabil este o limită pe care singuri o construim împrejurul nostru.  Probabil, este și un mod de viață.

Noapte. Deschizi ochii și vezi alături un corp pe jumătate dezgolit și aproape nemișcat, doar pieptul i se ridică periodic pentru a face acea răsuflare adâncă de care are nevoie pentru a trăi. În ogradă, ca de obicei, luminează un becușor și toată lumina, de fapt, îi cade peste față, încet se prelinge printre gene și lent ajunge la buze. În cameră e liniște apăsătoare care o întrerupe doar bătăile inimii acestui corp - bătăi ritmice, puternice. Întoarce capul puțin spre tine și te strânge mai tare de mână, iar tu stai așa și urmărești fiecare strop de lumină care îi jucau pe față și acum au trecut mai mult pe păr. Nici acele câteva șuvițe de albeață nu mai erau observabile de la acea lumină. Îl privești și înțelegi că uite acum cu siguranță e aici cu tine, și-l cuprinzi așa cum poți tu. Și îți pare că dacă slăbești cumva această îmbrățișare, corpul de lângă tine se va risipi în mii de fărămituri și va dispărea undeva în lumina aceasta care se strecoară în noapte. Adormi. În sfâr...

В 5 утра. В 5 утра люди решают уехать из клуба или отключить компьютер, погладить спящего рядом кота или покурить, позавтракать или пойти спать, выехать в аэропорт или написать смс любимому человеку, включить фильм или заказать еще 100 грамм. В 5 утра люди делают выбор. Ты - мои 5 утра. Будь ближе. așa să fie

Câte istorii despre EL și EA există? Cred că milioane. În fiecare zi se formează cupluri, în fiecare zi cuplurile se destramă, în fiecare zi un EL sau o EA rămân fără jumătatea sa. Azi vorbim despre o altfel de istorie. EL trăia destul de bine. Avea o jumătate, avea și multe „ele” care îi alinau singurătatea. Totul părea să fie ok pentru un tânăr de vârsta lui. Era, probabil și este, încrezut în puterile sale, avea și are aspirații mari și vise. Înconjurat de prieteni, unii mai adevărați, alții mai ne prieteni decât se cred ei. Și totul era perfect. EA tocmai lăsase în urmă o istorie de acum 6 ani. Mereu activă, pozitivă și extrem de liberă. Peste măsură liberă. Mereu ocupată, mereu în ambuteiajul de activități și oameni. EA, persoana care se scufundă în lucru, atunci când se simte rău sau atunci când are nevoie să uite de tot pe lume. Și pentru EA asta era perfecțiunea întruchipată. Într-o zi s-au întâlnit aceștia doi. S-au întâlnit și îndată au găsit teme de discuții, de fa...

Există așa oameni pentru care poți face orice. Există așa oameni pentru care tu ai nevoie să faci ceva. Există oameni care primesc gesturile tale și îți răspund; și există oameni cărora le este ca în cântecul lui Carlas Dream. Și atunci tu te trezești și te gândești mai merită oare să încerci, mai merită oare să cauți calea spre idilie. Și te gândești că, probabil, ai trecut peste prea multe momente grele pentru a înceta încercările acum. Dar nu știi dacă de partea cealaltă de fir sau monitor cineva are nevoie de încercările tale. Ideea e că momentele astea grele sânt menite să apropie și mai tare și să facă oamenii mai puternici împreună. Anume împreună și e important să înțelegi asta la timpul potrivit. Și crezi că vei lupta până la urmă, nu contează dacă rezultatul va fi unul din cele mai bune care pot exista sau dacă vei rămâne distrus total, umilit și slab. Tu lupți pentru ceea ce e al tău, lupți pentru că merită. Tu vei lupta pentru că odată cineva a luptat pentru tine. ...

Ce înseamnă a iubi?

Dorul e o chestie foarte interesantă. De obicei, ne este dor de persoanele care sunt departe sau care nu mai sunt prezente în viața noastră. EA are un dor. Are mai multe, de fapt. Îi este dor de priviri îndelungate, de grijă. Îi este dor să țină o mâină în ale ei două. Îi este dor de mărunte gesturi, de calde vorbe, îi este dor de ceea ce parcă are și în același timp nu are deloc. Îi este dor în permanență. Pe fiecare zi ce trece tot mai mult. Și în prezența „izvorului ei de dor” îi este și mai dor de acesta. Pentru că nu simte, pentru că nu crede, pentru că îi pare că cineva taie ațele. Și acest dor o face nebună, dar nebună pe bune. O face să se închidă, o face să tacă, o face să nu vrea nimic. Acest dor o bagă în insomnii tot mai dese, și pachete de țigări tot mai multe. Probabil, ar fi timpul să conecteze mintea și să nu fie condusă doar de sentimente.

Visele reprezintă probabil o oglindă în care ni se reflectă toate trăirile, emoțiile și sentimentele sau, probabil, este sunt o paralelă între ceea ce cunoaștem și ceea ce este într-adevăr. Probabil, visele sunt un fel de vestitori sau na ceva de gen. Nu mai țin minte când am avut ultima dată vise bune. Tot mai des văd acolo, în somn, persoane la care nu ar trebui nici măcar să mă gândesc. Tot mai des văd situații de la care nu mai vreau să închid ochii.  Probabil, visele știu mai multe. Probabil, sunt semne aceste vise. Probabil, am nevoie de un dreamcatcher deasupra patului. Sau poate de o palmă.

Sentimentul ăla când vezi că dorul umple ochii, sufletul și toate privirile.  Acel sentiment când vezi că foarte încet totul se umple de acest dor. Eu îl numesc dor, probabil să fie el nu „dor”, ci „amintiri”. Sensul însă de la aceasta nu se schimbă.  Fiecare zi e plină de mascări, tăceri și așa un fel de înghimpări în regiunea pieptului.  ...și toate cuvintele se devalorifică, cum se menționa odată într-un post ascultați muzică, nu oamenii.

Ce faci când totul ți se pare prea bine? Ce faci când totul e bine, dar tu totuși simți că ceva e în neregulă? De multe ori stai și te gândești că atât bine cât ai pur și simplu nu poate fi? Sau ce faci atunci când nu ai ce zice? Sau când nu știi de la ce te bagi în depresie? Probabil, e al șaselea simț sau poate o simplă paranoie. Probabil, e nevoie să te refugiezi în așa momente sau să strigi cât poți tu de tare, sau poate pur și simplu să vorbești cu cineva. Dar... ce să zici și cui, pentru că încredere nu ai în nimeni, iar să zici concret nu ai ce? Presimțiri? Intuiție? Paranoie? Întrebări fără răspuns.

Acel om e puternic care cu ușurință și demnitate întîmpină fricile sale. EA se consideră lașă. EA chiar e lașă. Tot ce poate face EA e să scrie și aceasta tot nu o face bine. Cînd are probleme scrie. Cînd se simte rău scrie. Cînd simte rutina scrie. Cînd este părăsită de toți scrie. Și nicioadată nu va vorbi, nu va vorbi pentru că îi e frică. EA se teme de tot, practic. Începînd cu banala frică de înălțime și pînă la frica de a  face aceeași greșeală(voi numi asta așa). Îi e frică că într-o bună zi cineva o să-și aducă aminte că a făcut un rău, cît de mic și neimportant ar fi acesta, și o să-l întoarcă. De aceasta încearcă întotdeauna să fie bună. Încearcă și speră că binele totuși se întoarce macar cît de puțin. Îi e frică că se va trezi dimineața și va realiza că nu a reușit să-i zică unei persoane ceea ce aceasta trebuie să știe(vorbesc de emoții și atașament). Din această cauză încearcă să nu fie atașată de oameni, ei să fie pentru EA doar oameni. Îi e frică că ...

De multe ori EA a avut ocazia să fie intervievator și de multe ori adresată întrebarea: ce apreciați cel mai mult în oameni? De fiecare dată se gândea și EA: care, de fapt, este calitatea care o apreciază? Cu fiecare intervievat părerea ei se schimba. Acum, acum știe cu siguranță că apreciază adevărul. Și cu siguranță detestă minciuna. În primul rând urăște când o mint, dar cel mai tare urăște când minte EA. Urăște toată ființa Ei, urăște fiecare cuvânt. De fapt, nu crede pe nimeni. Nu crede în cuvinte pentru că știe că oamenii au proprietatea de a se masca și o fac chiar prea bine. Astfel, de multe ori chiar și adevărul îl ia drept minciună. Nu crede și cu siguranță nu o să creadă niciodată. Nu o să creadă când nici macar în situații în care îi vei zice că ești în locul X cu persoana Y, pentru că știe că lumea stă și crește pe minciună. Azi știe că nu poate avea încredere în nimeni, nu poate avea încredere nici în EA. De fapt, omul care o minte cel mai mult și cel mai des e...

Fericirea. DEX-ul zice că e o    Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. Eu zic că fericirea e să te trezești la mijloc de noapte și să privești cum cineva alături de tine doarme. Și să vreai să privești incontinuu. Fericirea e atunci când noaptea stai la bucătărie și sin dormitor iese cineva speriat să te caute.  Fericirea e atunci când îți dăruie un balon, după care încă unul și tu unul câte unul le pui în vază în loc de flori.  Și chiar dacă nu îți plac florile oricum le primești și te bucuri, și atunci când se ofilesc le pui în cutie și le păstrezi. Fericirea e atunci când toată noaptea cineva nu doarme și are grijă să nu ți se ridice fiebra. Sau atunci când la toate istericile pe care le faci, simplu îți zice : femeie vină acasă pentru că trebuie să mâncăm. Fericirea e constituită din mici detalii. Detalii care fac fiecare zi deosebită. Fericirea e atunci când la un miez de noapte te decizi să mergi la 200 de kilometri distanță, din motiv ...