Era primăvară și atunci. Era copilă încă. Era prea mică pentru a înțelege tot ce se petrecea în haosul emoțiilor ei. Credea că iubește, din tot sufletul credea. Aș zice chiar că era bolnavă de pseudo- emoții pe care și le-a băgat în inimă. Treceau zile, una după alta, apoi săptămâni și luni, și ani tot au trecut. Ea a uitat, trăia cum își dorea, liberă de lanțurile lui, liberă de orice. Tot de ce avea nevoie de oameni mulți împrejurul ei. Și da, ia trecut. Cu siguranță își mai aduce aminte, cu siguranță și acum e greu să întâlnești priviri sau vorbe, gesturi. Dar ea a trecut de tot.
Punctum.
Era vară când îi treceau acele pseudo-emoții. Era supărată doar pe EA, era supărată pentru că și-a permis ani în șir să fie ghidată de acele iluzii care și le crea. Și aici a fost basta. Făcea ce vroia, calcă peste principiile sale sacre, i se făcea atât de po**i, încât uita absolut de tot.
Era toamnă și acum e primăvară iarăși, nu am prea multe cuvinte, urmează să vedem care este sensul lui ”pseudo”.
Comentarii
Trimiteți un comentariu