Insomnia

Și dacă zîmbești nu înseamnă că totul e bine, ți dacă rîzi nu înseamnă că nu te înăduși în lacrimi, și dacă duci dorul nu înseamnă că vreai să pleci. Există așa momente cînd nu mai știi cum să procedezi. Cînd stai înconjurat de oameni foarte apropiați și te gîndești dacă aici îți e locul. Nu știi dacă trebuie să fii aici și dacă vreai. Nu simți necesitatea de a fi. E oare un fel de „M-am săturat” sau totuși adevărata voință. Eu nu știu ce e. Eu nu știu dacă am nevoie de toate astea, și asta înseamnă că am să continui să fac ceea ce fac, să fiu lîngă acei oameni lîngă care sunt și acum. Pentru că aceasta ar fi cel mai normal și adecvat mod de a înțelege de ce am nevoie. Și dacă intru în rutină, atunci ne vom gîndi la soluții...dar acum trăim așa din plin cu gînduri, gînduri și iar gînduri...

Am o soră. De fapt, am mai multe. Nu suntem de la o mamă sau de la un tată. Nu purtăm același nume. Chiar și arătăm diferit. Ea e blondă, înaltă și prea isterică. Eu brunetă, revoluționară și neastîmpărată. Cum poate să-mi fie soră? Mi-e soră pentru că atunci cînd eram bolnavă mî lecuia cu tot felul de chestii tradiționale, știa că nu beau medicamente. Mi-e soră pentru că atunci cînd trebuia ceva să fac, mă suna de miliarde de ori ca să se asigure că am făcut-o. Pentru că ori de cîte ori ieșeam din casă, îmi citea morală cum trebuie să arate o fată și mă impunea să schimb hainele. Mi- soră pentru că înainte de a lua o decizie, o întrebam pe ea cum să fac mai bine. Mi-e soră pentru că într-un an de zile a avut grijă de mine și era responsabilă de ceea ce fac și cum fac. O iubesc, chiar dacă nu îi zic. Îi duc dorul pentru că nu ne vedem prea des. O urăsc pentru prostia ei și pentru sindromul „adevăratei femei”. Nu mă pot sătura de prezența ei cînd ne vedem. În fine, vroiam...

Nuștiu... Nuștiu cum... Nuștiu cum , nuștiu de ce Nuștiu de ce m-ai sărutat Nuștiu cînd eu eram departe De ce el tot m-a așteptat Nuștiu ce vrea și cum ne lasă Nuștiu ce crede despre noi Atunci cind el e ca acasa Eu is de parca  intre nori. Nuștiu ce facem mai departe Cum sa vorbim, sa ne privim Nuștiu sa-i zic că eu nu-s carte Si am nevoia să vorbim De ce noi suntem, unde suntem? Nuștiu, defapt, eu stiu dar tac si cum sa ma abtin de tine Eu stiu, dar eu nu stiu de fapt.

Există zile cînd ții p***i! De fapt toată săptămînă numai zile de gen erau. Gruz, probleme la universitate, indiferență. După care apare o tragedie și îți dai seama cît de minuscule sunt problemele care le avem. Îți dai seama că acorzi prea mult timp pentru a face ceea de ce nu ai nevoie, pentru a place oamenilor care nu-i placi. Acorzi prea mult timp sistemului și rutinei. Apoi începi să intri în depresii și pierzi prea mult timp jălindu-te. Egoism deplin. Egoism de cel negativ. Pentru că în viziunea mea există două tipuri, cel de-al doilea fiind pozitiv. Primul se caracterizează prin distrugerea morală, al doilea prin satisfacerea condiției proprii. Cu-i îi trebuie? Ne complicăm atît de mult prin egoismul nostru. Uităm să trăim. Ne găndim ce să facem ca să fim fericiți și nu suntem cu adevărat, căutam căi spre prietenii adevărate și pierdem acele care sunt sub nasul nostru. Atragem prea multă atenție opiniei altora, ne conducem după opinia publică, după steriotipuri. Păi șî n...

Încerc să-mi aduc aminte fiecare dată cînd ne-am văzut. Din toate țin minte bine doar 3 întîlniri ale noastre. Una - atunci cînd era ziua ta. Era încă friguț, tu ai adus vin. Și noi eram mulți. Rîdeam, tu mă îmbrățișai strîns ca să auzi cum rîd. Mereu o făceai. Altă dată veneam de la Eli - Pili și tot în acel locușor te-am văzut. Nu am stat mult pentru că plecai atunci la premiera Nicu și Baton. Am dovedit doar să-ți zic salut, să te îmbrățișez și ca întotdeauna ți-am strigat să nu dispari pe mult timp cum obișnuiești să o faci. A treia întîlnire pe care o țin minte e și ultima în care ne-am văzut. Eu mergeam pe Bodoni în sus, tu stăteai lîngă monument cu doi prieteni. M-ai zărit și ai alergat repede spre mine. Mă mirasem mult cînd te-am văzut, pentru că nu am fost o vară în oraș. Am stat împreună. Tu așteptai cu nerăbdare să-ți iai aparatul de fotografiat. De fapt, ăsta era motivul pentru care stăteai acolo lîngă monument. Mă rugai să merg cu tine, dar eu erau prea ocupată și am ...

De mult nu vorbisem cu el așa cum o făceam înainte - ore în șir. Ieri venisem de la o obișnuită plimbare, care o fac în fiecare seară cînd vin acasă. Ma chemat la el. Pentru că mama dormea deja, am venit ambii în camera mea. Ne-am întins în pat. Și s-a început... El îmi povestea cum eram micuță și aveam grijă de el. Îmi zicea că înțelege că deja eu trebuie singură să fac alegerile în viață, cu toate că el încearcă să le influențeze. Îmi zicea că eu trebuie să-mi apăr ideile și să nu mă las influențată de el. Îi ziceam că am în plan să aduc în primăvară prietenii mei și că ei vor fi mulți. Și el așteaptă cu nerăbdare. Odată ce auzise acest genial plan, a zis „Uite cînd erai micuță tu aveai grijă de mine și de prietenii mei, acuma e timpul ca tu să vii acasă cu prietenii tăi și eu să am grijă de voi”. Plăcut. Întotdeauna a avut, are și va avea grijă, pentru că el e papa; pentru că el știe cum să mă facă fericită; pentru că de multe ori gelozează la tot și la toți; și iarăși pentru c...

În fiecare zi tot mai mult mă conving că oamenii îs geniali. Genialitatea lor se reflectă nu atît în ceea ce fac, cît în ceea cum fac. Pentru a reda mai bine esența postului dat, o să povestesc ceva.  Ați lucrat cîndva într-o echipă? Au apărut probleme? Sau poate neînțelegeri? Poate erau momente cînd oamenii aveau altceva de făcut și îi înțelegeați, și atunci cine are de făcut lucrul?  Sigur așa momente există în orice echipă. E normal.  Suntem în perioada sesiunilor. Avem puțin timp pentru tot. Azi aveam mult de lucrat. Venisem la 11 în acel loc unde petrec mai mult timp decît acasă. Avusem ședințe, chestii de conferință, fun printre altele. În fine o zi ca și toate zilele. Cînd ajungeam la filmări, nu aveam cu cine.  Există însă un grup de Ei. Nu știam, de fapt, că ei fac ce făceau.  Era deja 8:30, cînd i-am văzut că întră toți pe ușă. Cînd i-am întrebat ce fac? Au zis că filmau! Și ei sunt geniali. Sunt geniali pentru că mi-au sărit în aju...

În fiecare miercurea, în jurul orei 8 P.M., un grupde oameni merge la un ceai/bere/suc/mîncare and other things la Pizza Mania/Andy's sau Galbenuș.  Azi ei erau 3.  S-au oprit inițial pe scări de lîngă un bloc al ASEM-ului. Am început să apese butpnașul „Creativcik” și să rîdă cu multă poftă. Își imaginau cum s-ar combina oamenii din finanțe cu video ăla cu „Lomai menea polnostiyu”. După care și-au luat rămas bun de ceilalți și au plecat în local. Numai pășind pragul, ele au auzit piesa aia săxi, care le place la nebunie( Alex Clare-Too close ). Chelnerul, Victor, a observat îndată că au ceva aceștia 3 care au intrat. Ne-a salutat.  Ea se băga în panică pentru că nuștia ce anume să aleagă, din meniu. Ei rîdeau de Ea. Odată ce lua comanda, Victor abia se abținea de un rîs care-l înădușa. Asculta toate bredurile noastre. Era și foarte răbdător. Cel puțin eu mi-aș da o palmă să fi fost în locul lui. Ei au presurat niște sare în păharul ei cu 7up, în timp ce ea a i...

Această vară am vizitat- pe soră mea. Pentru prima dată am fost la ea și pentru prima dată am văzut „bătrînul”  Königsberg .  Nu cred că am văzut alt oraș mai plin de istorie, reflectate în arhitectură, în natură, în oameni.  Prima mea zi în actualul Kalinigrad, nu a cunoscut mari descoperiri. Am văzut doar vechile porți prin care înainte treceau toate drumurile și care acum au rămas istorioare. După aceasta a început aventura mea nemaipomenit de săxi, pentru că altfel nu o pot descrie.  Frigărui pe malul mării baltice, care în mijloc de vară este extrem de rece. Am intrat totuți în apă, pentru că e păcat să nu înoți macar cîteva secunde în marea baltică, atunci cînd o vezi pentru prima oară. Monumente frumoase a lui Petru I și a Ekaterinei, chiar pe mal. Împrejur natură, totul verde. Străzile înguste, curate și foarte încurcate. Ne-am rătăcit acolo de vreo 3 ori, cu toate că soră mea știe destul de bine orașul, pentru că un timp era șofer în pol...

Azi am realizat că gata, pînă aici o fost și s-o terminat. Puteri zero, voință zero, emoții o infinitate.  Vreau odihnă. O săptămînă în „nicăieri„ cu „nimeni„ și cu mult „nimic„.  Nu pot. Nu pot pentru că conștientizez că „mulți” așteaptă „multe” de la „unul”.  Nu pot pentru că nu se poate, nu pot pentru că sunt controlată de sistem, devin mașină din aia despre care vorbesc deseori. Simplu - nu pot. Unica ce rămîne să iau receptorul și să apelez la ajutorul supereroilor, să găsesc refugiu în oameni și în ceea ce-mi place. Îmi rămîne doar să-mi simplific viața singură.  Keep calm, call Batman,Superman,Spiderman sau whatever pe cine încă și have fun, după un work foarte și foarte hard.

S-a întîmplat nu demult un caz, cînd un tînăr avea intenția de ase sinucide. Cică dă să zbor de la 9-lea etaj, cică ea nu mă iubește și iaca soluția perfectă.  Ce să zic? Băi serios? Cum poate rezolva sinuciderea problemele tale? Va să zică că uite inima mea îi călcată în mii de picioare și gata mor - nu mai simt durere.  Omul pentru aia și e om, pentru a simți durere cînd alcineva îi bagă un cuțit fie în spate, fie în inimă (atît la sensul propriu, și mai ales la cel figurat).  Omul pentru aia și e om, să simtă și să poată să învingă pe sine însuși.  Care este relevanța a acestei morți grăbite? Să lași doi oameni care au băgat în tine toată dragostea și tot sufletul, pentru o viață frumoasă din simplu motiv că tot TU ești încă prea ”verde” și nu înțelegi că viața nu se rezumă la alb, la happy-end și la ploi din curcubeu.  Omul crește din momentul în care înțelege că viața e constituită din toate culorile, adica include și negru. Înțelege faptul că e...

„Publicitatea se ocupă cu promovarea bunurilor, serviciilor, companiilor și ideilor, de cele mai multe ori prin mesaje plătite. Scopul direct ale acestor mesaje este stimularea dorințelor clienților potențiali, și formarea asociațiilor pozitive în legătură cu produsul sau compania promovată, scop care este atins prin folosința metodelor de manipulare psihologică mai mult sau mai puțin subtile.” - aceasta este definiția selectată de pe wikipedia. Este foarte clar menționat că publicitatea are ca scop crearea asociațiilor pozitive, ceea ce nu înseamnă că produsul promovat chiar este unul de calitate sau unul de care ai nevoie. Publicitatea este un canal de zombare a consumatorului. Ea ne dictează ce vrem, ce ne trebuie și ce este mai bun pentru noi. Acum cîțiva zeci de ani, publicitatea decide pentru noi. Să luăm drept exemplu prima publicitate  Coca-Cola, după vizionarea unui film, la cinematograf, pe ecran au apărut sticlele de Cola răcoritoare. Spectatorilor, privind aceste...

Vorbeam de multe ori de prieteni, de ce chidale sunt oamenii și cît de tare aceștea te gruzesc. Cît de straniu nu ar fi, însă multe s-auschimbat îndecurs de aproape un an. Acuma înțeleg că nu fiecare om ce glumește și este sweet îți e prieten. Nu toți din cei cu care vorbești mai des, îți sunt sufletul pereche. Toate acestea „miu-miu-miu” sunt doar o iluzie a unor relații frumoase. E altceva cînd ridici receptorul și auzi : „Da unde ții telefonul, animalo?” și după două secunde „Hai scoală, mami, că întîrzii la univer?”. E cu totul altceva cînd îți povestește despre un om și doar pronunțînd „mi-a scris ciuvaku” înțelegi despre cine îți vorbește. E diferit. Totul e diferit. Nu semănăm, deloc nu semănăm cu una. Eu urăsc dubstep-ul ei, ea se stresează cînd aude reggae-le meu. Eu nu scimb ghetele pe nimic, ea e adoptă a tocurilor înalte, rochiilor și tuturor chestiuțelor astea feminine. Iubește berea, eu nu beau (deja nu beau). Ea mereu caută relații, eu absorb pe deplin libertatea me...

Mă gîndeam de multe ori ce se întîmplă după ”happy end”-urile din filme.  Fetele au obiceiul să caute o viață perfectă, cu dragoste adevărată. Sigur își creează în imaginație și un conflict ceva, dar care va fi ucis de acea dragoste sau na de altă chestie mega romantică. Și, da, va fi o nuntă frumoasă pe malul oceanului, a mării saunaiba mai știe în cel colț de paradis.Și,da, vor pleca cu un cabriolet sau cu o ”căruță” de aia frumoasă, albă, ca-n povești.  La sigur, va fi sau dragoste de aia mai sweet decît dulceața cu adaos de un miliard de kilograme de zahăr sau  de cea brutală - cu o palmă peste față urmată de săruturi pasionale și restul chestiilor erotice. Sunt doar aceste două opțini, pentru că na ele vor ”ca-n filme”.  Caută o alegere din aia mai simplă și uită de fapt, că vor trece luni sau ani, vor avea 2 copii. Ea va fi mult prea enervantă, pentru că el jumate de viață e la serviciu, cealaltă jumate cu ”pațanii” la pește sau fotbal(n-am nimic împotriv...

Venisem de la un ceai. Seara trecut cît se poate de genial: două persoane dragi lîngă mine, multe zîmbete, discuții și chestiuțe de gen. Venisem de la un ceai și m-a sunat cel mai drag om(nepoata mea). Vorbeam cu ea, o vedeam. Îmi e dor. Însă cel mai înalt nivel al dorului a fost atins atunci cînd micuța mea, de 3 anișori, mă privea și striga: Lena, Lena vină la mine. Te rog, hai vino! Da, zic permanent că mă tem de copii. Chiar mă tem, mă tem de așa momente cînd micuța mă strigă și eu nu-i pot zice că sunt departe și nu ne vedem degrabă. Mă tem să plîng cînd ea mă vede, pentru că are să mă  întrebe ce mă doare (așa face, de obicei). Ea percepe fiecare mișcare, fiecare cuvînt, fiecare mimică altfel. Am fost nevoită să o mint și să-i zic să mă aștepte, pentru că vin degrabă la ea. Dar, nu voi veni...

Există zile geniale. Geniale în sensul plin al cuvîntului. În așa zile tu te trezești de la un sunet, auzi în receptor o voce: ”tu nu te-ai afighit?” (era, de fapt, alt cuvînt care nu aț vrea să-l utilizez :D). După care tu vorbești cu EA, cu acea EA fără care nu petreci nici o zi. Vă întîlniți și mergeți să alegeți împreună canapea în apartament; mergeți împreună pentru că există un plan-uragan. Tu, avînd o frică enormă de copii sau mai bine zis frică de tine cînd te afli lîngă copii, mergi la grădiniță să iai o micuță care îți cîntă tot drumul despre bradul verde. Tu o ții de mînuța ei micuță și călduță. Simți acest ”călduț”  în tot corpul. Ai ședință și tu vreai să fii acolo, cu acele ladies,  pentru că contează. Pentru că acea blondă care nu demult își făcea griji în ce rochie să meargă la gală, acum te motivează și te susține. Pentru că îți place. Stai în acel sediu cu care te-ai obișnuit atît de mult și îți aduci aminte de momente funny din anul trecut. De faza cu ”d...

Azi am fost trezită de sunetul mesajului venit. Era unul de la papa. M-a speriat, de fapt, să văd că am mesaj de la el, pentru că nu obișnuiește să scrie. Însă a fost ceva foarte drăguț. Mi-a scris că îi e dor și că eu nici nu  pot să-mi imaginez cît de tare mă iubește. Probail, nu pot. Îl iubesc și eu. 

Ieri se pregătea de ore, privea discursurile lui Musolini, le învăța. S-a trezit dimineața fără voce. Tot învățatul s-a dus la naiba. Are noroc de oameni perfecți care sunt lîngă ea. Acei oameni, care vin la 10 seara cu pachețele de Teraflu, cu toate că știu că nu vrea să le bea. Acei oameni care sună dimineața la 7 pentru a o trimite la facultate. Acei oameni care au maximă încredere și acei către care ea poate să fie alta.  Acești ”dumnedzăi” îi și scriu cîteodată, mai exact o descriu.  Pentru a le mulțumi, am să fac un copy-paste fără permisiune. ” O cunosc deja de un an. Nu comunicam înainte, nuștiu de ce…însă în ultima perioadă am devenit foarte apropiate. Atît de apropiate încât mi se pare că o cunosc deja de foarte foarte mulți ani. Se spune că fiecare om are suflet pereche. Eu l-am gasit în această persoană. Tare multe avem în comun, muzica, gîndurile, uneori e deajuns o simplă privire ca să înțeleg ce vrea să-mi zică. Poate fi atît de simplă și complicată în a...

Nu obișnuia să vorbească despre viață sau despre probleme, sau chiar să plîngă. În utltima vreme o face des, adică pentru este des. De ce? Ce o face pe ea să-și stoarcă sufletul. De ce alături de o persoană anumită are puterea să-și arate emoțiile, să strige despre cei care o deranjează și să plîngă de cei la care ține? Nu obișnuia să zică adevărul despre frații ei. Probabil din cauza trecutului lor pătat prea mult de fapte negîndite. Însă, i-a povestit ei. S-a învățat să spună așa cum este și să-i iubească cu toate ”aiurelele” lor, necătînd la faptul o iubesc ei sau nu. Nu obișnuia să zică că îi e frică. Nu avea dreptul, pentru că nimeni înafară de ea nu o va ajuta. Acum, însă o face. Nuștiu de ce, probabil crede că să conștientizezi teama de ceva înseamnă să capeți putere ca să învingi. Nu obișnuia să facă multe lucruri, pentru că nu avea încredere. Dar acum...

Ce faci atunci, cînd simți că pămîntul pe care stai, se prăbușește? Sau atunci, cînd soarele îți pare cel mai rece corp ce poate exista pe lume? Eu nuștiu ce aș face. EA, însă, se izolează de tot, de TOȚI - mai ales de TOȚI. Ei o întreabă ce are? De ce nu zîmbește așa ca altă dată? Întotdeauna primesc același răspuns banal: ”NIMIC”. Cîte probleme se ascund după aceste 5 litere știe numai ea. Dar, de fapt, fiecare cred că are un astfel de ”NIMIC” cu milioane de probleme ascunse. Cineva le lasă mascate în zîmbete și veselie, alții le permit să existe de sine stătător. EA? EA face diferit. Nu contează problema, contează omul cu care EA vrea să împărtățească aceasta. Nu a cunoscut încă o astfel de persoană și , deci, în majoritatea cazurilor rămîne cu masca pe suflet. Cînd totuși nu mai are puteri să țină acei ”necurați” le povestește celor 3 oameni ceva - ceva ce o doare, însă nu adevărul. Eu cred că EA s-a născut cu o boală incurabilă sau altfel zis cu o minciună incurabilă. Cel mai ...

Mergi prin parc. Oameni aici sunt mulți. Ba chiar prea mulți. Îi examinezi pe fiecare în parte, în fiecare descoperind falsitate. Ceva gen, cum ai sta în fața monitorului și parcă totul e bine pînă în momentul cînd își apare în ochi ”Atention!Error found!”. Păi asta se întîmplă astăzi în parc. Pe cărare, lîngă gîrdulețul ăla nou, trecea o familie. Ea arăta ca un personaj a circului. El prea serios și sever. Fetița? Aceasta vorbea întruna. Parcă ar fi o ”happy family”, dacă nu ar persista mirosul celei falsități de care vorbeam. Ea era indiferentă de fiică-sa, el era prea preocupat de alte gînduri, ceea ce era pronunțat foarte clar pe fața lui. Iar copila? Nuștiu, ea e copilă, care nu poate fi falsă. Probabil, micuța era unicul segment adevărat și sincer. În fine, de ce m-au atins pe mine acești oameni? Păi, nu sunt sigură. Probabil eram și eu preocupată de gînduri ”filosofice” și am apăsat utonul subiectivismului meu. Mă rog, toți ascundem ceva și suntem falși, uneori cu cei din ju...

Fereastra e puțin deschisă - puțin, însă zgomotul mașinilor se aude foarte bine. Tu nu atragi atenție acestui zgomot. Ești departe, undeva în adîncul gîndurilor. Stai culcată în pat- un pat mare cu lenjerie rozovă. Oribil. Doar știi că urăști acest roz. Arunci plapuma la o parte și rămîi așa cum ești în tricou verde și șorți de jeans. Parcă te înăduși în lacrimi, dar de fapt nu mai poți plînge. Vreai să dormi. Și ce? Dormi atunci! Nu, tu nu poți. Tu stai cu ochii țintiți în pod, urmărești luminile pe care le aruncă mașinile. Deja e 5:00, închizi ochii. Atrecut o oră și îi deschizi din nou. E deja azi. E azi pentru toți oamenii, înafară de tine. Tu ai rămas ieri. Fizic ești prezentă azi, însă totuși ai rămas acolo ieri. Ai rămas acolo cu acele sentimente. Erau sentimente rele; nu tristețe, nu jale și nu ură, pur și simplu sentimente rele. Kind of ciumă morală, spirituală sau cum să-i mai zic? Oamenii zic că iai prea aproape de suflet. Ei zic că vreai să-i faci pe toți să se simtă bine...

Istoriile despre EL și EA îmn scurt timp vor deveni un brand cred eu. Cauza? Păi și normal, iarăși voi relata o istorioară. EA l-a așteptat nici mult, nici puțin 4 luni. EL era undeva peste ocean. S-a întors și s-au văzut chiar în prima zi. Părea a fi ok. El avea un suflet rănit de o altă ea, EA  crea iluzia îndrăgostirii într-un alt el. E destul de complicată situația pentru EI doi, pentru mine părea peste măsură stupid. Ambii simțeau o atracție și ambii tăceau. Într-o seară stăteau în acel cabinet magic a tuturor ”ieșirilor din minți” ale noastre. EA îi povestea despre ”alde” îndrăgostirea ei. Și iată aici a fost punctul. EL nu a rezistat și totuși a întrebat de ce este gelos? Astfel foarte simplu s-a început o nouă istorie dintre EL și EA. A trecut deja o lună. EI sunt îmreună. Iar toate amintirile au rămas undeva acolo peste ocean ... 

Erau două. S-au văzut astăzi, dar simțeau nevoia de a se mai vedea odată. Și iată că una a venit la cealaltă. Prima a făcut un termos de ceai verde fără zahăr, cum îi place ei și cum urăște a doua. S-au întîlnit la scară. Au intrat în mașină. Stăteau cu termosul de ceai, cu o cană și cu 77 de miliarde de discuții. Vorbeau de oameni. Anume DE oameni și nu DESPRE oameni. Este diferență între astea două. Discutau despre timpul cînd vor trăi împreună, despre planurile pe viitor și despre gînduri de neînțeles. Au trecut 2 ore. De fapt, nici nu și-au dat seama. Fie voia lor mai stăteau așa în mașină, înghețind toată noaptea însă realitatea le trezea conștiința. A fost un moment acordat doar pentru ele două, un moment de care ambele au nevoie. Stăteau cu termosul de ceai verde, cu o cană și cu 77 de miliarde de discuții...

Era ultima țigară pentru azi. Nu am ieșit la balcon, ci pur și simplu am deschis fereastra din camera mea. Afară ploua.O ploie de aia frumoasă, puternicădar liniștită. Era miros de ăla de toamna, care ma făcut să arunc peste geam  o Karelia abia aprinsă. Probabil sunt romantică sau prea fluffy,dar este în această ploie ceva de suflet- ceva ce te pune să gîndești. Probabil cauza nu e ploia, ci ora. Probabil cauza sunt eu, care mereu fug de gîndurile romantice.

Noaptea a fost plină de istorii, a lăsat un car de amintiri, a creat noi impresii despre oameni. A trecut lin în dimineață, de fapt nu era lin, era funny această trecere. Dimineața pentru mine s-a început la orele 15 și ceva minute, atunci m-am trezit. M-ă simțeam mai mult decît pur și simplu rău. Corpul mă trimitea acolo unde nu a fost niciodată, capul gîndea ceea ce nu putea gîndi vreaodată. Deci, eu nu eram. Seara vorbeam cu EA. Glumeam, ne aduceam aminte de noaptea trecută, de peripețiile noastre, de ura față de unii. Am zis că aș ieși la un ceai, numaisă nu stau acasă. Am ieșit. Eram două. EU și EA. Un ceai  verde și unul de fructe. Și multe miliarde de discuții. Vorbeam de trecut, de situații ”neponeatnîe” în viața noastră. Vorbeam. Mă simt fain. Simt că sunt deja. Mă bucur. De ce? Nuștiu. EA este un motiv cred eu. Mă ascultă. Întotdeauna am apreciat oamenii care pot asculta. Dar pe lîngă aceasta maie și faptul că mă aude. Știe cînd să zică ceva pentru a mă susține. Ști...

Hmmm... Azi mi s-a dat o întrebar care, de fapt m-a pus pe gînduri: ”dar în suflet tu ești tot așa?” Nu știam ce să răspund. Să zic: băi, eu îs crazy întotdeauna sau ”sigur nu, eu sunt altfel”. Îmi place să fiu așa cum sunt, pozitivă, să bredesc,să-i fac pe oameni să creadă în ceea ce zic. Asta sunt eu și mă simt bine așa. Este o fază cu tot ”ieșitul ăsta din minți”:cu căt mai rău te simți, cu atît mai tare îți faci de cap. Probabil, e o metodă de a uita de chestiile care te împung undeva în inimă, e un fel de a deconecta emoțiile. Majoritatea oamenilor interpretează felul meu de a fi așa cum e cel mai ușor de a-l interpreta. Tu zburzi, rîzi și  vorbești mult, deci nu ești serioasă, nu ești responsabilă și nu te gîndești la nimic în viață. Nu am să încerc să-i conving că e altfel, niciodată nu am făcut-o și nu o voi face. Aparențele înșeală și vor înșela incontinuu. Unica ce pot zice, că nu mă cunoașteți.  Deci, punctum. 

Azi, vorbeam cu unul din frați(nu ai mei). Observam felul în care unul zice de celălalt. Poate greșesc,dar îmi pare că relația fraților este una foarte puternică. Mi-am adus aminte și eu de frații mei. Sunt doi. Unul în Moldova și altul în Polonia. Am să povestesc pe rînd despre ei. Sunt diferiți, întotdeauna au fost. Mă doare, de fapt să zic ceva despre ei. Vorbind, despre primul mă doare de mine, vorbind despre al doilea mă doare de el. Să începem. Trăiam împreună cu fratele din Moldova. În decurs de un an, ne-am văzut de două ori. De fapt,nu e straniu pentru că na eu sunt în Chișinău,iar el la 200 de km distanță. Prima dată ne-am văzut cînd am venit acasa în week-end, era și el. Ca și de fiecare dată s-a certat cu mama și a plecat, cînd venise duminica după geanta pe care o lăsase, eu mergeam la microbus. M-a petrecut și mi-a zis că mă iubește. Nu simțeam asta. Vara, în vacanță, venisem acasă. Tocmai m-am întors din călătorie cu nepoțica mea. Ambele mergeam la cumpărături, cînd...

M-a sunat azi dimineața, așa cum o face în fiecare din ele. Era vesel, vocea lui reda multă energie. Era așa cum poate fi doar el. Îmi zicea ”peștișorcik” și mă lua peste picior de fiecare dată cînd avea ocazia. M-a întrebat dacă vine în week-end. Hmmm? Ce trebuia să-i zic? Să-l mint și să zic că nu sunt sigură? Sau că voi veni neapărat și după să-i zic că am ceva urgent în oraș? Sigur că nu, i-amzis cum este. Am zis, de fapt, că nu vreau și, în oarecare măsură, nu pot. Nu mi-a răspuns rece, a zis doar că îl supăr. Nu era necesar să o facă pentru că știam și singură, însă asta este. M-a sunat azi. De data aceasta plecam spre Vadul-lui -Vodă. Vocea îi era practic moartă, dacă pot așa să zic. Am înțelescă îl deranjează ceva. Ca și de obicei, l-am întrebat ce are, necătînd la faptul că știam ce-i. Nu mi-a răspuns nimic înafară de faza că el e ok. Am început să îl cert, să-i zic că acum el mă supără. Îi ziceam că vorbim mîine cînd își revine. Știam ce are. Știa și el. Ambii ne comportă...

Încercam să adorm. De obicei, noaptea stînd sub plapumă și încercînd din răsputeri îți vin miliarde de gînduri. La ce mă gîndeam? Azi a fost faza cu oamenii. De ce uniidin ei sunt atît de sweet cu tine? Ei zic că tu ești om foarte ok, se interesează cum îți reușește lucrul pe care-l faci. Alții zic căvăd potențial în tine pe plan profesional. Sună foarte fluffy. De fapt, așa și este. Da, îi foarte plăcut să auzi așa cuvinte, însă îți dai seama că, de fapt, nu faci nimic pentru oameni și nu înțelegi de ce ei se comporta așa cu tine. Te deranjează în oarecare măsură. Există și un alt sort de oameni, acei care îți zic că ești ”koncenii”. Și parcă nu te-ar deranja, pentru că părerea altora este pur subiectivă, însă începi a reflecta asupra comportamentului, manierii de a vorbi și înțelegi că ”băi, ciuvak, tu ganești”. Ambele tipuri te incomodează,într-un fel sau altul. Atunci, ajungem la concluzia că cei din jur nu trebuie să aibă tangențe cu tine???  Nu este corect, nici așa. Ca...

M-a trezit în dimineața aceasta. Azi, dimineața a început la orele 10. Glasu-i era dulce, ca întotdeauna de fapt. Îmi zicea să mă trezesc ți să beau un ceai - așa cum îmi place doar mie. Glasul îi tremura pentru că mă implora să vin. Cu toate că îl auzeam din capătul celălalt a firului telefonic, puteam simți și tremurul vocii și lacrimile, pe care încerca să le ascundă. M-a văzut ieri, de fapt. Am stat cîteva ore împreună, aducîndu-ne aminti de toate ce le-am făcut. Începînd de la bătăi cu ele, terminînd cu piersingurile care mi le făceam fără voie. Rîdeam - rîdeam mult cu poftă. Înțelegeam ambii că nu putem acorda mult timp unul altuia. Eu pentru că aveam o întîlnire importantă și el , cît nu ar fi de straniu, pentru că tot avea o astfel de întîlnire.  L-am văzut ieri și mii dor de fapt. Mi-i rușine să zic, dar mi-e dor anume de el și nu de casă. Dar, acest ”dar” paranoic și atotputernic mă urmărește, cum să-i zic că nu duc dorul casei? Cum să-i zic că nu vin pentru că nu v...

Vorbeam azi cu ea. Glumeam,de fapt. Glumeam pe seama altor glume, gen sfîrșitul lumii și chestii. Îi ziceam că dacă nu va fi, atunci trebuie să fac un plan B. Ce includea? Simplu - un soț, un copil, o carte publicată, o călătorie în Franța. După care a urmat o pauză în care meditam, ce ar trebui să fac într-adevăr. Cred că aș rămîne la punctele enumerate mai sus. Primele două ar fi pentru a satisface așteptările lui papa, care vrea la nebunie nepoți de la fiica sa mai mică (necătînd la faptul că are deja 3 nepoței), următoarele două ar fi pentru a-mi satisface condiția proprie. Trist e faptul, că nici una din acestea nu va putea fi realizată în cele 46 de zile rămase. Și atunci? Rămîne să plecăm așa fără a nu trăi? Eu zic NU. Creativitatea m-ar salva cred eu. Eu aș finaliza cartea care o scriu deja 3 ani, aș printa aceasta și aș da-o în dar prietenilor, pentru că ei vor fi întotdeauna cei mai fideli cititori ai mei. Cu Franța, ar fi mai greu, însă atmosfera aș putea să o creez. C...

Azi, acum - EA nu știe. Mai multe lucruri nu știe. Nu știe de ce vrea să stea aici unde este acum, nu știe dacă simte ceva, nu știe dacă vrea la EL. Cred că e un joc de sentimente sau de emoții, de multe ori le confuză. Nu pentru cănu le-ar deosebi, ci pentru că sa învățat să le dezactiveze. Știe sigur cum să rîdă sau cum să-i facă pe ceilalți să simte bine. Dar EA niciodată nu a știut cum să facă ceva pentru sine. Probabil, avea alături acele două-trei persoane care îi ziceau mereu ce și cum trebuie să fie. Probabil, nu vrea să se complice. La sigur, problema EI constă în faptul că cu cît mai mult EA îi face pe cei din jur fericiți cu atît mai mult se complică. Își face griji pentru oricine și pentru fiecare, trăiește ceea ce ei ar trebui să trăiască. Cineva îi zicea că și EA  e o bucată de suflet (întotdeauna neagă aceasta), însă nu văd altă explicație pentru felul EI de a fi...

Acuma o ascult. Muzica. E perfectă cînd o asculți la maxim în căști și atunci cînd e ascultată la mininîn boxe. Doar în aceste cazuri. Întotdeauna ascultam muzică diferită și așa va fi întotdeauna. Există însă faze mai slabe la mine în concordanță cu muzica. Instrumental, alternativă și reggae. Sincer, nu-nțeleg cum să nu asculți ața muzică. Eu, pentru că sunt așa gen de persoană am nevoie de muzică permanent. Chiar și atunci cînd dorm. Cum să lămuresc de ce am nevoie de muzică nuștiu.Probabil, asta se numește dragoste, anume asta ți nu aceea despre care toți vorbesc (acea atracție fizică+atașamentul față de o persoană). Eu cred că muzica mea e o mare parte din dragostea pe care o port în suflet. Ascultați muzică bună și în general muzica. 

O durea, cred că și acuma o doare incă. Îi vede și ochii automat i se transformă în sticlă roșie, plină de picături de apă. Suferă - suferă pentru că nu poate să-l împartă cu altcineva, nu vrea că EL să plece, nu poate să-i zică ceea ce e important. Suferă. Pe mine mă doare. Mă doare pentru durerea ei. Ceva zile în urmă mă gîndeam ce pot să fac pentru dînsa. Mi-am dat seama că, de fapt, nu sunt în stare de nimic. Nu-i pot zice că cunosc problema, nu-i pot spune ce trebuie să facă, nu pot să o impun să simtă altfel. Mă doare, pentru că ea este cea mai sweet persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Mă doare și punctu.

Cred că am eu ceva cu istoriile astea despreun EL și o EA, pentru că îmi stă în gînd deja a treia. Nu este corect ceea ce fac, pentru că nu e istoria mea și logic că nu am nici o drept să o reflect. Dar... Există un EL și o EA. Se cunosc, mai mult decăt atît - prietenesc. Le este bine împreună, se simt la locul lor cînd sunt împreună. Păcat. Păcat e că deobicei în o astfel de relație, sentimele cresc în ceva  mai mult. Așa și s-a întîmplat.Unul din ei simte insuficiența de om,chiar și atunci cînd el este prezent. Dorește tot mai mult să fie alături, în permanență să vorbească. Deci, începe a iubi cu o altfel de iubire. Începe a simți cu un altfel de sentiment. Cel mai groaznic e faptulcă, dince aspect nu a-i privi și ce decizie nu a-i lua, prietenia dată nu va mai fi prietenie. Ea deja, nu mai este. Pentru că se privesc cu alți ochi, vorbesc cu alte voci, sufletul degradează în suflețel care  nu poate trăi corect și adecvat. Deci, da - există un EL și o EA

Am scris odată despre fericire și că fericită mă fac oamenii. În viața mea este o EA. Nu-i una din cele mai bune persoane pentru ca oricine are minusuri, de multe ori face ceea ce nu ar trebui să facă și zice lucruri irelevante. Însă EA este una care contează. Mai mult decît atît fără EA este elementul obligatoriu în viața de acum.  Azi am petrecut toată ziua împreună, de fapt foarte demult nu a mai fost așa ceva. Ne-am întîlnit pentru a ne plimba prin magazine și vorbeam despre glume și ”pricoale”. Apoi am fost să luam prînzul unde îi ziceam că EL nu e om, ci e SUFLET.  Am rîs și a zis că EU tot sunt o bucată de suflet. Am stat la Asachi, ca de obicei,cu un ceai roșu și unul verde, vorbind despre ceea ce facem la moment pe plan profesional. Zicea că trebuie să depuie la 100% pentru a motiva alții și pentru a crește o generație genială. EU prognozam o nouî echipă. Destinația finală era oficiul. Celebrul oficiul cu mult ceai, ciocolate și reggae (care-l urăște). Bucuria no...

Un an. Mai exact aproape un an. Atît a trecut de cînd nu am la tine și puțin mai mult decît un an de cînd nu te-am vîzut. Vorbeam practic fiecare zi, uneori cu poza ta, alteori cu istoria mesajelor noastre care s-a salvat pe net. Duminica, am să te vizitez. Dacă voi avea puteri, am să și vorbesc cu tine. Știu că n-o să am răspuns, important e că totuși am să vorbesc. TU - tu ai să fii acolo cu mine, însă n-o să te simt. De ce vin atunci? Vin ca să știi că nu te uit, vin pentru că își duc dorul, vin pentru că aproape un an tu nu mai ești, dar eu încă sper că vei apărea într-o zi pe drum cu un zîmbet de ăla luminos cum aveai numai tu și vei zice ”noroc!”

Ce ar însemna fericirea? Cu toate că  mă simt fericită, nu aș putea da o definiție exactă. Este mult prea complicat și înacelași timp mult prea simplu, pentru a reda cu exactitate această stare. În fiecare zi, fericirea capătă definiție aparte. De ce eu sunt fericită? Mă fac așa oamenii din jur. În mare parte mă fac fericită doar oamenii. Știu că pot să vorbesc mult și fără sens, să fac lumea să zîmbească indiferent de faptul cum sunt interpretate cuvintele sau cum mă impun ca personalitate. Prefer ca oamenii să creadă că puțină seriozitate există în mine și să rîdă alături. Mă simt fericită atunci, cînd prietenii mei zîmbesc. Mă simt fericită atunci, cînd mult iubitul meu papa, din celălalt capăt al firului îmi zice ”peștișor”. Mă simt fericită cînd ascult muzică frumoasă. MĂ SIMT FERICITĂ.

Azi mă gîndeam la chestii puțin mai diferite și mai stranii pentru mine. Gen- relații. Cred că, dacă aș fi persoana care vrea relații aș aștepta o altă persoană concretă și 10  ani. Nu sunt romantică , însă cred că dacă ar fi persoana potrivită care se inscrie în toate 3 aspecte ale relațiilor(gen: friendship,love,sex) atunci, de ce nu? Majoritatea nu au răbdarea de a aștepta,zicînd că le trece viața pe alături. Dar, aș vrea răspuns la o întrebare: atunci cînd ești cu altcineva doar pentru a fi în relație și nu pentru că e persoana potrivită, unde  e viața? Care e scopul? Să fii o viață lîngă omul care-l urăști sau să faci un copil,care prin urmare e nevoit să simtă greutățile divorțului. Cred că aceasta ar reprezinta o simplă existență a ființei umane. Probabil, gîndesc acum puțin în stil de melodramă,dar totuși mă frămîntă întrebarea : de ce oamenii aleg ceea ce este ok pentru oamenii care- i înconjoară și nu ceea ce îi ok pentru dînșii. Nu cred, că în cazuldat este ...

Toți vor ceva. Unii din ei vor pozitivismul tău, alții seriozitatea ta, ceilalți mai vor ceva doar ei știu ce. Ce vreai tu? Vreai timp, vreai să nu te oblige alții să faciceva, vreai să nu dai explicații. Sigur poți face toate astea, probabil ai ceva. Dar, who cares? Da, există ceva! Păcat că nimeni niciodatănu va afla ce. Nimeni nu va ști ce a fost atunci și deci, întotdeauna o să caute explicații, o să te oblige să faci ceea ce nu dorești să faci.

Cîte istorii despre un EL și o EA am relatat pînă acuma? Una, cred eu. Adica, la sigur e una,pentru că altele chiar nu meritau a fi relatate. Zilele trecute observam încă una din istorii. De fapt, nu o voi numi istorie, ci o încercare de a crea o oarecare legătură. Există un El și o EA, și ei există aparte unul de altul. EA - micuță, pare a fi sweet. EL - sweet, dar nu pare a fi micuț. EA îl privește direct în ochi(ar fi mai romantic să zic ce culoare au ochii lui, dar nuștiu), EL în acest moment se preface că are de vorbit cu cineva și într-un oarecare fel o ignoră. EA se apropie de EL atît de mult încît, EL e nevoit să facă un pas înapoi și după aia să-și dea seama că pînă aici era, mai departe stă dulapul. EA nu este obișnuită să audă ”NU”,  EL - pronunță, doar acest cuvînt. De fapt, e trist. E trist pentru ambii. EA, care mereu are atenția tuturor, o caută doar pe acea care nu o are și în zădar. EL, care chiar nu vrea atenție din anumite motive, o primește prea multă și se...

Depresie? Nu, n-am auzit. Săptămîna nu a fost deloc grea, cel puțin din punct de vedere fizic. Dar... acest ”dar” care apare permanent mă cam atacă deja. Nu-i pe asta, ziceam că există acest ”dar”. Din punct de vedere spiritual, oficial sunt moartă. Nu cred că e ok ca un om de 20 de ani, care mereu controlează orice decizie și orice acțiune a sa, să nu cunoască ce vrea. E stupid sau naiv, nuștiu, numiți cum vă place. Cu atît mai mult să nu știe nimic, înafara faptului că vrea să plece. Acolo, peste 4 granițe sau undeva peste ocean sau nu depinde unde , principalul e să nu rămînă aici. Știe bine, dacă rămîne supără unii din Ei, dar Ei contează ft mult. Știe bine că dacă pleacă, atunci ÎL dezamegește și el a trăit non-sens o viață pt tine. Toți au așteptări. EA se dedică complet pt a-i satisface. Nu aș zice că nu-i place ceea ce face, pur și simplu nu o face așa cum vrea EA , ci cum vreau Ei. De ce o face așa? De ce nu reacționează imediat la atitudinile, cerințele și dorințele alt...

Ești aici, pe fotoliu din fața mea. Nu te simt. Vorbești, privindu-mă în ochi. Nu te simt. Adormi seara pe umărul meu. Nu te simt.  De ce? De ce, eu nu te simt? Nu e vina ta, cred că și tu îți pui această întrebare. Probabil, s-a acivat iarăși acea setare stupidă pe care o am. Ea nu are denumire, pur și simplu mă gîndesc prea mult, încerc să echilibrez bălanța, analizînd toate ”pro” și ”contra”. Probabil eu sunt defectată, sau poate tu prea afectat. Poate eu nuștiu ce vreau sau tu știi prea bine. Sau nu există fire între noi pe care să le aducem în regulă.  Iarăși prea multă analiză asupra tuturor acțiunilor noastre.  Eu știucă nu vreau, dar cred că s-ar putea. Prin concluzie, eu vreau. De ce neg aceasta? De ce mă contrazic?  Un om puternic nu face așa. Prin concluzie, sunt slabă! Ba nu, știu că nu sunt.  Sunt puternică, deci trebuie să fac ceva cu haosul care domină gîndurile și acțunile mele.

Azi, gîndindu-mă la o domnișoară (de fapt cunoscută de a mea) de 16 ani, am înțeles că am crescut. Ce am în vedere? Vorbesc anume de maturizare. Cum am înțeles? Cred că pentru a explica o să descriu o istorioară.  Ea are 16 ani și crede că Îl iubește. El, însă nu. Spun aceasta pentru că știu, Îl știu pe EL, de mult timp. El fiind slab la lacrimile oricărei fete, are frică să-i zică, ba chiar să-i facă aluzie referitor despărțirii lor. Nici nu sunt cuplu de fapt, dar totuși... Ea plînge de la oricare fleac, dacă nu ridică receptorul sau dacă este ocupat și nu se pot vedea. Mă rog, cred că multe micuțe au trecut prin asemenea etape,cînd mureau de așa-numita dragoste. Și deci așa murind ”suge” kilometri de foi de tigară, se întîmplă și să bea pîna la pierderea cunoștinței. Pare rău de așa cazuri, încerci să ajuți la soluționarea dramei. Păcat că nu se primește. Care era faza cu istorioara? Păi uite, mai demult îmi ucideam și eu ceva probleme în ”iadul dulce”- (așa credem la mome...

Azi vine. Nu s-au văzut de ceva timp, probabil că nici azi n-o să se vadă. Dar totuși, vine.  A trecut ceva timp de cînd nu s-au văzut. Acum Ea trăiește altfel, lucrează mult, se distrează la maxim și permite EI ”nevtemu” foarte multe. Dar nu toate, Ea doar bea din gingășia carei se oferă și se blochează iarăși.  El? Nu știe Ea ce El face. Era interesată mereu de viața Lui, însă e și prea indiferentă pentru a face rost deasemenea informații.  Azi vine. Distanța - miliarde de secunde, destinația - necunoscută.

Și iarăși buna. Demult nu am mai scris... Îmi e greu acuma să leg macar două cuvinte și totuși... Multe s-au petrecut această vară și acuma îmi e greu să revin la viața de zi cu zi, îmi e greu pentru că revin la rutină, la aceeși oameni cărora nu le pasă. Însă, asta deja nu mă mai deranjează. Mă deranjează doar dorul enorm pe care-l duc, dorul de nepoțica mea, dorul de nopți nedormite, de viteză și de alte chestiușe negăndite. Acum vreau doar să uit de tot, să beau un păhar de vin, să fumez o țigară împreună cu Ana, care e de partea cealaltă de monitor. Mi-e dor. Enorm. 

Atunci ploua. Era un El și o Ea. Defapt, întotdeauna sunt acești doi. În seara aceea, se întîlnise a doua oară. Sigur se vedeau permanent, în fiecare zi, însă atunci se întîlnise. Ziua ea plîngea, plîngea mergînd pe drum cu o altă ea. De ce? Erau chestii de familie, legate de un dor - un  dor nebun ce o despărțea de soră-sa și de micuțele două fetițe. El era în acel moment cu ei în oraș și a văzut-o.  Nu cred că l-a influențat cumva starea Ei, poate pur și simplu era momentul să îi ofere umărul său bărbătesc. Stăteau cu toții la o masă, vorbeau despre cetățenie română, glumeau de faptul cum Ea s-a schimbat, de maniera Ei de a vorbi, alde ”prea corect” pentru o copilă pe care o știau ei. Ședeau, vorbind de BAC. Na, mă rog toți acuma vorbesc de BAC - e normal, adica cam banal, dar e normalitate. Știind că acasă o așteaptă un tată din cale afară sentimental se grăbea acasă. Luînduși rămas bun, a ieșit. Din urmă a ajuns-o El. Avea țigara aprinsă și îi zise că merge cu dînsa p...

Duș rece. O țigară aprinsă brusc și fumată destul de repede, din cîteva răsuflări. E miercuri, e data de 9, e mai. Stai așa și te gîndești: ” Vreau eu oare să mai fiu aici? Poate las naibii totul? Las facultatea și toți oamenii de aici? Las orașul, las zgomotul de toate zilele, las această rutină. ” Nu am nevoie de nimic, cel puțin azi. Azi e o zi în care sunt părăsită. părăsită de mine însumi. Cel de care am nevoie e  la aproximativ 200 km, alții doi mai aproape însă nu mă ajuta cu nimic. E și mai dureros cînd oamenii îți zic ceva gen ”băi, tu ești foarte puternică, de ce plîngi?”. Serios, eu pot plînge. Da mie mii rău. Da acum nu sunt oameni cu mine. Nu mă simt singură, pur și simplu simt că nu sunt la locul meu. Vreau să plec departe, așa ca să nu spun nimănui. Nici să-mi iau rămas bun. Pur și simplu să dispar. Aș vrea să nu-și aducă aminte nimeni. Însă nu pot... la moment, pot doar să ascult la maxim instrumental și să beau ceai. Whatever ce se întîmplă înăuntru, fa...

Prieteni. Zîmbete. Multe discuții. Discuții despre părinți, viitori copii, frați, probleme. Pe scurt istoria întregului neam. După o decizie spontană de a petrece seara la Rock.  Bere și iarăși împărtășarea gîndurilor. Un schimb de L&M și Gauloises. Muzică a la ”Hit the road Jack”, am ajuns la concluzia că trebuie să cîntăm odată în stradă. Și iarăși bere.  Mă simt împlinită, petrecut timp cu omuleț fain, foarte fain. Vorbit despre cîini și pisici. Na suntem fete :D. Cea mai puternică fază era cea cu cîntecele live, gen ”im solder” (nu am tastatură rusă, din acest nu am scris -ia soldat))). Am cîntat. Deci, sunt azi om fericit. Toate astea azi au avut loc datorită ție și merci pentru asta. Am înțeles azi că Rock-u unește oamenii, deja twice. :D  *Dedicat : Ana Scutari. Deci merci om, tu ești bojica. Ia veriu v Iisusa Hrista ))) If you know what I mean :D

Se schimbă. Totul se schimbă.            Probabil, m-aș întreba de ce oamenii au obiceiul de ”a-și băga piciorul”? Păi am zis - probabil m-aș întreba. Nu mă mai afectează. Atunci de ce scriu? Hmm cred că e firesc să te împărtăși cel puțin blogului, dacă tot ești ateu.            Eu iubesc oamenii - iubesc majoritatea din ei. Sunt și alții, însă nu-i urăsc, căci sunt doar alții. Altceva e cînd omul trece dintr-un label în altul. ABIDNA aș zice eu.           Nu m-ai ieși din casă cu o oră înainte de cea stabiltiă, doar pt a-ți lua un ceai roșu și altul verde, fumînd un Marlboro, un Camel sua un Rich. Acum e altfel, ajungi la destinație zici un ”bună dimineața” rece, arunci o glumă pentru a descărca atmosfera de minusuri și îți cauți de ale tale.          Nu m-ai sunt discuțiile cele nebunatice, întinse în miliarde de ore. Ne schimbăm, ne metamorfozăm în niște fluturi de aia c...

Azi am simțit primăvara.  Mă pornisem să scriu o lucrare despre Egipt și eram deja cu laptopul deschis, cu materialele necesare în față, deci zic ”Dă să scriu”. Ei, așa și o fost. Evident :D Am strîns totul. mi-am luat ”gentoiul” meu de călătorii, că nu pot să-l numesc altfel și m-am pornit afară. Am decis să merg pe jos pînă la mărețul locușor de la Asachi. Cîtă gălăgie acolo. Copii ca niște nebuni aleargă, strigă și chestii de gen. Whatever, serios, pur și simplu îmi era bine. îmi era bine cînd am văzut oamenii ieșiți din hibernare. Am rîs, m-am încălzit de la mîinile altora, am fost hug-uită. Îmi place începutul de primăvară.  Oamenii ca furnicile umblă prin oraș, străzile pline cu fete în fuste mega scurte, cu băieți mega gătiți, cu rolleri, bicicliști. Apropo de bicicliști am văzut eri unul.. Mhhhh, if you know what i mean ))).... Deci e primăvară, ieșiți afară, încălzițivă oasele, da-ți niște kilograme jos, prindeți un biciclist și savurați.... Ehehehei  ...

Sunt așa dimineți cînd te apucă un dor nebunatic. Ai văzut omul ceva zile în urmă. Dar acuma stai în pat, asculți dubstep(ceea ce nu te caracterizează). Sună. Răspunzi. Vorbești ca în toate zilele, poate chiar mai rece... Îi zici că te simți rău, poate e tensiunea. Pe celălalt fir deodată se aude o voce întristată, cică ”nu mă supăra”, ” ia și mănîncă ceva”, ”peștișorul meu, te strîng tare, tare în brațe. Fii bravo!”. Nu zice nimic ieșit din comun, pentru că acestea cuvinte le pronunță în fiecare zi pe parcursul vieții tale. Însa azi, anume azi cînd îi închideai ți-au apărut lacrimi și plîngeai așa de parcă erai copilă. Ai simțit un dor, un dor nebunatic, pentru că nu te-ai obișnuit să treci prin fiecare zi fără El, cu toate că de jumate de an trăiești singură. Poate, El întotdeauna îți va lipsi, indiferent de timpul și spațiul în care vă aflați. Și tu ai putea, defapt poți, să-i oferi dragostea ta, pentru că El nu a dormit nopțile cînd erai mică și stăteai cu alergie pe piciorușe; ...

Sunt zile mai triste, sunt numai zile pentru că vine seara și nu este la fel. E bucurie mare să ai un omuleți care doar printr-un link să-ți dea o doză de energie și o bucățică de suflet. Păi, norocul meu că este o micuță care îmi fură somnul, îmi mănîncă din tristeți și mă face să trăiesc mai mult.

[20.09.2011 20:13:59] Elena:): pret mujik [20.09.2011 20:14:02] Elena:): shi fashi? [20.09.2011 20:14:47] Артур: privet) joc in gonishi ) tu ? [20.09.2011 20:16:47] Elena:): blya da yo jiok in gonshi\prosta stau pi net [20.09.2011 20:17:42] Артур: eshti la chishinton ? [20.09.2011 20:19:11] Elena:): da [20.09.2011 20:19:15] Elena:): unde pot s shiu [20.09.2011 20:19:17] Elena:): "D [20.09.2011 20:19:30] Артур: shi cum acolo ?cum univeru ? [20.09.2011 20:19:44] Elena:): mey ohuitelino tet [20.09.2011 20:19:56] Elena:):  la univer normal. gruppa ciotkaya.. veselo [20.09.2011 20:21:38] Артур: acasa nu vrei ? [20.09.2011 20:22:12] Elena:): ey am fost akasa vinerea asta [20.09.2011 20:24:11] Elena:): sh pana kand ink nu nio venit doru [20.09.2011 20:24:51] Артур: easna se putea de zis mult mai multe, se putea de simtit mai adinc. Faza e ca "se putea". Cineva zice: "cine a stiut ca asa se va intimpla?", insa  realizezi ca aceasta nu este o scuza. Su...