Azi, gîndindu-mă la o domnișoară (de fapt cunoscută de a mea) de 16 ani, am înțeles că am crescut. Ce am în vedere? Vorbesc anume de maturizare. Cum am înțeles? Cred că pentru a explica o să descriu o istorioară.
Ea are 16 ani și crede că Îl iubește. El, însă nu. Spun aceasta pentru că știu, Îl știu pe EL, de mult timp. El fiind slab la lacrimile oricărei fete, are frică să-i zică, ba chiar să-i facă aluzie referitor despărțirii lor. Nici nu sunt cuplu de fapt, dar totuși... Ea plînge de la oricare fleac, dacă nu ridică receptorul sau dacă este ocupat și nu se pot vedea. Mă rog, cred că multe micuțe au trecut prin asemenea etape,cînd mureau de așa-numita dragoste. Și deci așa murind ”suge” kilometri de foi de tigară, se întîmplă și să bea pîna la pierderea cunoștinței. Pare rău de așa cazuri, încerci să ajuți la soluționarea dramei. Păcat că nu se primește.
Care era faza cu istorioara? Păi uite, mai demult îmi ucideam și eu ceva probleme în ”iadul dulce”- (așa credem la moment) alcoolul. Acum la orice dificultate, am o pereche de căști, un playlist și timp pentru meditare. Înainte erau plimbări nocturne și rătăcite, acum o doză de aer liber și o ceașcă de ceai verde. Atunci existau prietene din alea ”adevărate”, acum vocea tatei în telefon. Ieri,cică, întîlneam domni care îi plăceam doar eu și îmi făceam tumori la creier, azi întîlnesc doar noi oportunităși de creștere profesională și înțeleg ce vreau de la viață.
Vîrsta aia îmi dicta regulele ei stupide, creîndu-mi iluzia libertății. Acum am două reguli proprii: o carte și un ceai, celelalte sunt făcute binevol, fără dictatură și chestii de gen.
Sper să creacă cît mai repede și domnișoara în cauză.
Comentarii
Trimiteți un comentariu