Ești aici, pe fotoliu din fața mea. Nu te simt. Vorbești, privindu-mă în ochi. Nu te simt. Adormi seara pe umărul meu. Nu te simt.
De ce? De ce, eu nu te simt?
Nu e vina ta, cred că și tu îți pui această întrebare. Probabil, s-a acivat iarăși acea setare stupidă pe care o am. Ea nu are denumire, pur și simplu mă gîndesc prea mult, încerc să echilibrez bălanța, analizînd toate ”pro” și ”contra”. Probabil eu sunt defectată, sau poate tu prea afectat. Poate eu nuștiu ce vreau sau tu știi prea bine. Sau nu există fire între noi pe care să le aducem în regulă.
Iarăși prea multă analiză asupra tuturor acțiunilor noastre.
Eu știucă nu vreau, dar cred că s-ar putea. Prin concluzie, eu vreau. De ce neg aceasta? De ce mă contrazic? Un om puternic nu face așa. Prin concluzie, sunt slabă! Ba nu, știu că nu sunt.
Sunt puternică, deci trebuie să fac ceva cu haosul care domină gîndurile și acțunile mele.
Comentarii
Trimiteți un comentariu