Insomnia

O pereche de căști, un oficiu, cinci oameni, o tonă de task-uri. Dar... pui pe pauză. Volumul în căști crește considerabil. Dispari acei cinci și rămîi doar tu. Task-urile se transformă în puf. Și gata. Tu scrii și simți cum fluturii, demult extenuați, te dor, te chinuie. Ai vrea să dispari pe câteva clipe, pe cîteva zile sau câteva săptămâni. Să dispari intenționat sau simplu să pleci acolo unde e liniște. Acolo unde o să te înțeleagă doar vântul de toamnă, tot el o să te mângâie și tot el o să te înțeleagă. Vrei acolo unde să poți scăpa de sclavia depresneakului. Vrei acolo unde îmbrățișările sunt sincere și calde. Vrei acolo unde totul e „rozov” și unde te înconjoară „dulceața de trandafir”. LINIȘTE. CĂLDURĂ. EMOȚII.

Oameni, noi suntem materialiști. Noi căutăm doar să cuulegem cifre la calculatorul de birou și atât. Astfel, pentru noi 2 ani reprezintă doar  731 de zile sau aproximativ 105 de săptămâni. Alții sunt și mai tare depindenți de timp și scurg din ăștia 2 ani fiecare minut de frică să nu piarda măcar un secund.  Tot din simplu motiv că timpul îi scump. Mă rog, vorbesc chiar de finanțe. Noi suka suntem prea dependenți de valori din astea că tre să lcrezi cît mai mult timp pentru a face cît mai mulți bani.  ...DAR Te-ai gândit tu vreodată ce-i, de fapt, cu acești doi ani pe care-i ai?  Ei reprezintă amintiri, durere, lacrimi, zîmbete, săruturi și tot felul de dulceață pe care, de obicei, în calcul nimeni nu o ia.  Doi ani asta-i perioadă de reabilitare. Perioadă în care ai trăit într-un melanj de emoții - fericire și fluturi din alea care zicem au îndrăgostiții în „конфетно - букетный” период și isterici de o persoană total psihologic bolnavă.  ...

Deschid pagina, scriu vreo două - trei rîndri și-i dau „delete”. Privesc pagina albă cu tot felul de instrumente în bară. Și-mi tac gîndurile. De mult timp deja îmi tac gîndurile. Tăcere răsunătoare în labirintul creierului. Probabil caut scuze cînd spun că serviciul îmi ia puterile și de aia nu mai aranjez haotic cuvintele în tot felul de aberații. La sigur sunt scuze. Acum odată ce am deschis această pagină vrau să revin în vara mea. Acele 2 săptămîni, pline de acțiuni, pline de emoții și descoperiri. Acele săptămîni care de fapt și au fost pentru mine vară, pentru că de la sfîrșitul lui iulie am dat startul toamnei. ... Oricum am rămas acolo - în vara mea, cu persoana iubită, cu telefonul deconectat și cu unica dificultate întâmpinată - temperatura aerului. Sunt acolo pe străzi înguste, privind în jur și minunîndu-mă de arhitectură, de soare, de biciclete și tot felul de obiecte și procese. Sunt pe malul lacului... îmi scald picioarele, într-o mînă țin două pietricele, ...

Ce vor femeile? Nu sunt ferm convinsă că ele știu ce vor. De obicei, femeile vor ceea ce nu este permis, ceea ce nu pot avea sau ceea ce are „podrujka” de alături. Dar asta e generalitate. De fapt, femeia din toate timpurile caută atenție și „ridicare în slăvi”. Fie ea femeie carieristă, fie ea gospodină la casă cu 17 copii, fie ea artistă. Nu contează femeia vrea atenție. Probabil la aceste ființe atenția se echivalează cu sentimentul dragostei. Probabil, atenția le insuflă o doză de încredere în propriile puteri. Femeia carieristă o să nege în permanență necesitatea sa de laudă, de atenții mici la realizările sale și în general o să nege faptul că are nevoie cineva să-i zică „ciuviha da tu ești tare klassnaia!” - ea va răspnde scund „da, merci” și va interpreta un zîmbet gen „ну и так понятно к еу ыс лучшая”, cu toate că o să simtă satisfacere absolută pentru acele cîteva cuvinte. Mama a 17 copii o să aștepte să-i zică cineva cît îi de bravo și puternică pentru că le reușe...

All she needs is love. Ei au început foarte deosebit. Deosebit era pentru ei doar. Discuții aprinse, veșnice certuri, dragoste nestingătoare. El îi era mereu aproape, El știa ce și cum trebuie să facă. Probabil era doar o etapă în „a o avea alături”. Nuștiu, însă atunci nu tare îl deranjau isteriile neîntrerupte, strigăte turbate și indiferența. Atunci El știa că pentru a o calma e deajuns simplu să o cuprindă și să zică că totul e în regulă. Cândva El știa că leacul de toate zilele e simpla dragoste, caldele îmbrățișări și săruturi. Înainte o ținea de mână unde nu s-ar afla și ce n-ar face. EA, cu toate că trecea perioade complicate pe atunci, era probabil cea mai fericită persoane pe care am cunoscut-o vreodată. Simțea atunci că e iubită, simțea atunci că are motiv de a trece peste perioada aia, știa că merită. Și da ei au trecut. Și da e bine, dar... Dar acum a rămas totul cu excepția dragostei care o alina. Acum El nu mai are treabă dacă Ea are nervi, o lasă fără a vorbi...

Now its time to talking about changes, dreams, expectations and other bullshit. Ieri era acea zi in care credeai ca toata lumea e doar a ta. Ieri credeai ca oamenii din jur te iubesc si in permanenta vor fi langa tine, facandu-ti viata alde sirop, si "kampot din piersici". Peste noapte insa multe lucruri se schimba. Oamenii deja nu mai sunt lafel. La sigur ai vina si tu, pentru ca putin te-ai interesat de "ce mai fac" sau "cum se simte pisica lor" sau intrebari din astea care de obicei le adresezi doar pentru a bate o tintisoara in tacere. Evident ai si tu vina, ca din acel "TU" de ieri ai metamorfaz in asta "TU" de azi, care e mai calculat. Asta "TU" care prioritezeaza altfel lucrurile, asta care a ajuns sa gandeasca despre viata si despre realitati si nu despre aberatiile de candva "cica eu is tanar si nelinistit, super neformal si merg impotriva sistemului" alde "eu nu-s robot, o sa ma tusui, o sa ma pier...

Și cât nu s-ar risipi totul împrejur, just stay strong. Nu contează. Nu contează că trebuie să lupți cu strașnica, a tot cuprinzătoare și atât de dulce boală nmită alcoolism. Nu contează că urăști să fii proastă și totuși, lumea din jur condiționat sau necondiționat te transformă într-un manechin care trebuie să creadă tot bredul și să închidă ochii și sufletul de la așa zisele adevăruri. Nu contează cuvintele dulci și drăgostoase care ar trebui să te ogoaie și să șteargă noroiul din tine. Nu contează acele promisiuni de a te debarasa de un oarecare viciu, nu contează cuvintele de „scuza-mă” și „te iubesc”. În final, nimic nu contează. Noi doar alegem în ce măsură NU contează pentru noi o chestie sau alta.

Oamenii - subiectul despre care vorbesc nu prima zi, și probabil nu ultima.  Indivizi necorespunzători, indivizi specifici și de neînțeles. Unii te plac pentru no reasons, alții te urăsc pentru no reasons.  Unii consideră că îi înțelegi și că pot conta pe tine, alții inventează vorbe pe care cică tu singur despre tine le zici. Mă rog, asta șî-i fișca oamenii sunt indivizi necorespunzători pentru a întreține relații interpersonale sănătoase. Care e de fapt sensul micilor  aberații relatate mai sus? Ideea e că sens nu există un sens anumit, cuvintele de mai sus nu urmăresc un anumit scop. Ideea e că oamenii, spusele lor și unele acțiuni te debusolează deseori. Și da, cuvintele dor chiar dacă nu sunt veridice și chiar dacă emitentul mesajului nu este un fan de-al tău. Amin. P.S. #goodgirl #fuckoff #paraziți