All she needs is love.
Ei au început foarte deosebit. Deosebit era pentru ei doar. Discuții aprinse, veșnice certuri, dragoste nestingătoare.
El îi era mereu aproape, El știa ce și cum trebuie să facă. Probabil era doar o etapă în „a o avea alături”. Nuștiu, însă atunci nu tare îl deranjau isteriile neîntrerupte, strigăte turbate și indiferența. Atunci El știa că pentru a o calma e deajuns simplu să o cuprindă și să zică că totul e în regulă.
Cândva El știa că leacul de toate zilele e simpla dragoste, caldele îmbrățișări și săruturi. Înainte o ținea de mână unde nu s-ar afla și ce n-ar face.
EA, cu toate că trecea perioade complicate pe atunci, era probabil cea mai fericită persoane pe care am cunoscut-o vreodată. Simțea atunci că e iubită, simțea atunci că are motiv de a trece peste perioada aia, știa că merită.
Și da ei au trecut. Și da e bine, dar...
Dar acum a rămas totul cu excepția dragostei care o alina. Acum El nu mai are treabă dacă Ea are nervi, o lasă fără a vorbi(pentru a nu agrava situația), o lasă să stea singură dacă se simte rău. Nu mai există avalanșa de sentimente.
Probabil ia trecut dragostea, probabil a venit din nou momentul în care El vrea să-și caute noi aventuri. Probabil e o rutină sau o „zaibeală”. Dar... este.
Mai este oare putere de a lupta? De fapt, nștiu dacă e vorba de putere sau de dorință. Există oare dorință de a mai lupta?
Ei au început foarte deosebit. Deosebit era pentru ei doar. Discuții aprinse, veșnice certuri, dragoste nestingătoare.
El îi era mereu aproape, El știa ce și cum trebuie să facă. Probabil era doar o etapă în „a o avea alături”. Nuștiu, însă atunci nu tare îl deranjau isteriile neîntrerupte, strigăte turbate și indiferența. Atunci El știa că pentru a o calma e deajuns simplu să o cuprindă și să zică că totul e în regulă.
Cândva El știa că leacul de toate zilele e simpla dragoste, caldele îmbrățișări și săruturi. Înainte o ținea de mână unde nu s-ar afla și ce n-ar face.
EA, cu toate că trecea perioade complicate pe atunci, era probabil cea mai fericită persoane pe care am cunoscut-o vreodată. Simțea atunci că e iubită, simțea atunci că are motiv de a trece peste perioada aia, știa că merită.
Și da ei au trecut. Și da e bine, dar...Dar acum a rămas totul cu excepția dragostei care o alina. Acum El nu mai are treabă dacă Ea are nervi, o lasă fără a vorbi(pentru a nu agrava situația), o lasă să stea singură dacă se simte rău. Nu mai există avalanșa de sentimente.
Probabil ia trecut dragostea, probabil a venit din nou momentul în care El vrea să-și caute noi aventuri. Probabil e o rutină sau o „zaibeală”. Dar... este.
Mai este oare putere de a lupta? De fapt, nștiu dacă e vorba de putere sau de dorință. Există oare dorință de a mai lupta?
Comentarii
Trimiteți un comentariu