Sentimentul ăla când vezi că dorul umple ochii, sufletul și toate privirile.
Eu îl numesc dor, probabil să fie el nu „dor”, ci „amintiri”.
Sensul însă de la aceasta nu se schimbă.
Fiecare zi e plină de mascări, tăceri și așa un fel de înghimpări în regiunea pieptului.
...și toate cuvintele se devalorifică, cum se menționa odată într-un post ascultați muzică, nu oamenii.

Comentarii
Trimiteți un comentariu