Ea iubea enorm să citească nopți de-a rîndul, să nu doarmă zile multe. Ea iubea plimbări rătăcite, ploi calde, și ceai verde de la o butcuță colorată.
Ea iubea să meargă pe stradă și să întîlnească multă lume cunoscută cu care să vorbească despre nimicuri și despre tot în același timp. Îi plăceau serile lungi în parc cu o chitară și cîntece în stil reggae.
Iubea să urce în troleibuz, să-și pună căștile și să citească ceva din clasica rusă pînă ajunge la stația terminus.
Îi plăcea la nebunie să fie cuprinsă strîns de lucru ca să uite de tot pe lume, mai ales pentru ca să poată uita de durerea de așa numita dragoste neîmpărtășită. Le făcea pe toate și se simțea cu adevărat fericită. Se simțea fericită cînd putea să întîlnească răsăritul la balconul etajului 6, cu o carte în mînă și cana cu ceai lîngă picior.
Acum toate astea nu mai persistă. Ele, de fapt, pur și simplu nu sunt. Acum totul e un fel de căutare de adevăr, un fel de „dă să mă păzesc de trădări”. Acum cana cu ceai se transformă în cafea fără zahar, cărțile mult iubite în rețele de socializare, plimbările rătăcite în nopți îngîndurate, iar reggae-le sub chitară în versuri cu sens și meditații.
Acestea cu siguranță o fac să nu iubească minciuna. Acestea cu siguranță o închid undeva în lumea ei. Acestea o fac să meargă cu pași înceți și să nu ia decizii spontane. Ceea ce alteori era un mod de viață al ei.
Ea iubea să meargă pe stradă și să întîlnească multă lume cunoscută cu care să vorbească despre nimicuri și despre tot în același timp. Îi plăceau serile lungi în parc cu o chitară și cîntece în stil reggae.
Iubea să urce în troleibuz, să-și pună căștile și să citească ceva din clasica rusă pînă ajunge la stația terminus.Îi plăcea la nebunie să fie cuprinsă strîns de lucru ca să uite de tot pe lume, mai ales pentru ca să poată uita de durerea de așa numita dragoste neîmpărtășită. Le făcea pe toate și se simțea cu adevărat fericită. Se simțea fericită cînd putea să întîlnească răsăritul la balconul etajului 6, cu o carte în mînă și cana cu ceai lîngă picior.
Acum toate astea nu mai persistă. Ele, de fapt, pur și simplu nu sunt. Acum totul e un fel de căutare de adevăr, un fel de „dă să mă păzesc de trădări”. Acum cana cu ceai se transformă în cafea fără zahar, cărțile mult iubite în rețele de socializare, plimbările rătăcite în nopți îngîndurate, iar reggae-le sub chitară în versuri cu sens și meditații.
Acestea cu siguranță o fac să nu iubească minciuna. Acestea cu siguranță o închid undeva în lumea ei. Acestea o fac să meargă cu pași înceți și să nu ia decizii spontane. Ceea ce alteori era un mod de viață al ei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu