bună ziua, sunt cel mai fericit om de pe planetă

Zile. Zile din alea când te bucuri de tot, când stai la examen și tot ce te interesează e să glumești pe seama la tot din jur. Zile când tot ce vrei e să te urci în mașină și încă cu câțiva debili să mergi cu muzica la maxim. Zile când vei privi filme care îți plac la nebunie cu o sticlă de Kozel brun (chiar dacă nu prea ai voie să bei) sau cu o sticlă de vin.

Sunt zile în care uiți de tot ce te deranjează, uiți de oameni din aia care sunt întruchipările malfacătorilor din Disney, uiți că nu ai încredere, uiți că nu e chiar alb totul. Pur și simplu iai și uiți. Și e tare fain. E fain pentru că în sfârșit poți asculta o piesă și chiar să te rupi sub ea pentru că e rupătoare fără a căuta sens ascuns în cuvinte. E fain pentru că în sfârșit în loc de cafea cumperi iarăși ceai verde fără zahăr. E fain pentru că iarăși vrei să scrii și pentru că chiar îți place să scrii chestii pozitive.

E fain pentru că nu mai ești sub apele negre de negativism, retrăieli. Îs un fel de zile în care ții ca în piesele lui Carlas. Un fel de toamnă devreme când mergi pe stradă sub ploaie și tot ce interesează e să nu se descarce bateria la telefon, pentru ca să poți asculta melodiile preferate. E o stare de liniște, o stare de „eu nu mai eu nicî în cap”, e un fel de „bună ziua, sunt cel mai fericit om de pe planetă”.

Păi iaca eu vreau această stare non-stop.