O noua toamna

Azi cred ca sunt pentru prima data, timp de jumatate de an sau poate chiar mai mult, singura. Destul de multe ore sunt singura.

Sa fi fost acum o alta toamna, probabil ar fi fost perfect pentru mine. Ar fi fost perfecta cana de ceai verde, piesele patrunzatoare undeva in ungherasele inimii si apasatoarea solititudine, care alteori era cel mai potrivit refugiu.

Nu pot zice ca acum acestea sunt iritante sau ne la locul lor, insa ele nu mai sunt acele chestii ale mele, acele chestii care ma caracterizau atat de bine in celelalte toamne.
In aceasta toamna, orele de singuratate starnesc ganduri trecute, amintiri nepotrivite si meditatii neplacute. In aceasta toamna solititudinea nu este acea caracteristica pe care o doresc mereu la indemana.

Toamna asta, lafel ca si ultimile anotimpuri trebuie umpluta cu alte chestii importante:
- melodii care fac sa te scufunzi in adancul patului si sa fii incalzit de suflet,
- placeri de a fi aproape de cineva,
- tigari pe pervasul de la fereastra
- discutii, care nu se doreau a fi existente in cealalta toamna, in mijlocul noptii,
- zambete si sarutari.

Probabil e un fel de prea multa vanilie si zahar in toamna asta sau poate prea multa monotonie, insa asa e toamna asta.

E toamna mea.