Regrete

Trăim!
Ba nu, doar zicem așa, dar în realitate, pur și simplu, încercăm să supraviețuim.

Ne interesează job-ul care ne-ar aduce bani și nu plăcere; oamenii cu care este ușor și nu acei pe care-i vrem alături; relații vantajoase pentru a căpăta influență și nu legături emoționale care ar fi hrană pentru suflet.

De obicei, zicem minciuni. Paradoxul e că ne amăjim pe noi înșine. Ne privim în oglindă și repetăm că facem totul pentru viitorul nostru.

Adevărul e că fugim de la adevăr. Adevărul e că, pur și simplu,  fugim - fugim de la tot:
de la dornțe, de la visuri, de la pasiuni.

Noi, pur și simplu, fugim. Probabil, asta ar fi varianta cea mai facilă de a „trăi”.
Modul în care evităm toate trăirile care într-un fel sau altul ne afectează. Așa trăim practic toată viața.

La început zicem că mergem la facultatea care ne-au ales-o părinții și nu încercăm să luptăm pentru visul nostru. Creștem și ne angajăm la un job cu ajutorul unui prieten/sau prietenul prietenului/sau bunelul/cumătrul ș.a. și nu riscăm să facem un pas singuri. Întîlnim o persoană faină cu care e bine și facem o nuntă care se finalizează cu un divorț grandios, dar nu încercăm să luăm inima în dinți pentru a fi cu o persoană care e a noastră. Avem la moment un copil, poate doi, și devenim dictatori, în loc să fim mentori.
Și... îmbătrinim. Revedem viața, fiecare moment și... regretăm.

Regretăm pentru orice acțiune și reflectăm ce ar fi dacă...

Toate astea mai degrabă îs frici de a eșua, de a roși în fața cuiva sau frica de atrăi.

Regretele care le ai pe moment sunt mai ușor de depășit, decît cele de la apusul vieții.

PUNCTUM.