Toată viața avea obiceiul să se atașeze enorm de unii oameni.
Probabil, acesta este și cel mai mare defect al ei. Și nu pentru că e ceva rău în acțiunea dată, pur și simplu tot ea are de suferit, după.
De obicei, atașamentul ei se manifestă în grijă maximă, retrăială nebună și unele chestii mai „pufoșele”. Alteori, iese la iveală prin morale lungi și destul de dure.
De multe ori, EI se întorceau de la ea. Nu percepeau atitudinea ei. Astfel, o lăsau așa cu sufletul rănit, cu emoții frînte și, prin urmare, cu un comportament și atitudine negativă.
Acum are vreo 2-3 oameni care cu siguranță nu o vor lasă, care cu siguranță o apreciază și au același atașament ca și dînsa. Dar... ea tot parcă așteaptă, dacă nu azi, atunci mîine să se întîmple ceva - ceva care să o îndepărteze și să o lase iarăși așa ca altădată.
Comentarii
Trimiteți un comentariu