Fobie sau di și nu riscăm?

„Nu te minți. Eu sunt o parte din tine, iar tu una din mine, dar noi nu suntem un întreg.

Eu sunt neajunsul tău, iar tu - universul meu”.

Da, prea zăhăros. Dar gîndurile astea sunt de fapt ceea ce nu permite oamenilor să fie împreună. Unul crede că nu-l merită pe celălalt, iar altul vede toată viața sa reflectată într-un om.

Noi singuri ne complicăm viața. Ne creăm bariere, motive și argumente.

Nu vorbesc doar de relații, deoarece cuvintele de mai sus sunt o oglindă a gîndirii omenești, de fapt. 

Noi zicem că nu vom face ceva pentru că nu suntem competenți, dar de fapt pentru noi e cel mai important este să o facem. Atît în profesional, cît și în personal.

Noi ne dorim pînă la durere în oase să luăm o oprtunitate, dar nu o luăm pentru că na „eu încî n-am crescut pînă la asta șî sînt alții care o fac mai bine”. 

Asta se numește frică, asta e fobie. Una din cele mai răspîndite, de fapt.

Șî cum facem? Da nișcum.

Stăm și ne temem mai departe, așa e mai ușor. 

Ușor, dar și complicat. Ușor pentru că nu trebuie să riscăm și să ne asumăm anumite responsabilități. Complicat pentru că e complicat. Ne ucidem, cică „băi eu doar puteam să fac asta și cealaltă, eu puteam să o fac mai bine, decît dînsa”. 

Dap cum, noi jă ne temeam atunci cînd ne era timpul. 

Ap uite hai să riscăm, și dacă nu pentru a ne satisface condiția proprie, ap măcar pentru că cel care riscă are ocazia să bea și niște șampanie. Șampania merită să riscăm. :D