De cele mai dese ori noi nu atragem atenția oamenilor care ne sunt alături. Acelor oameni care în permanență sunt lîngă noi. Acei oameni care ne enervează într-atît că ne vine să smulgem părul din cap și în același moment sunt oamenii care ne aduc cele mai luminoase momente în viață.
Noi primi acești oameni ca ceva obișnuit, ca ceva normal. Și de fapt nu ne imaginăm cum ar fi dacă ei ar lipsi.
Atenția noastră se concetrează de obicei pe oameni trecători, acei care ne trezesc emoții sau sentimente e moment și tot din cauza acestora obișnuim, de obicei, să suferim alde ca în filme din alea de dragoste cu multă spumă dulce.
Dar mă rog ce să-i faci? Așa suntem noi, puțin idioți la ale noastre. Aș zice că mai mult decît puțin.
Idioți pentru că nu păstrăm ceea ce avem sub nasul nostru, chiar dacă nu este atît de dulce, pentru că na realitatea chiar nu e așa. Noi ne îndreptăm spre falsitate, acea falsitate care ne dă zahăr, acel care de obicei se adeverește a fi ars(știi ca bomboanele alea care le făcea bunica la țară din zahăr prăjit).
Noi oamenii vrem să avem oameni lîngă noi, da tindem tot spre măști. În așa fel pierdem acei care chiar contează, acei care chiar au fost alături și ne ziceau că suntem tari cînd o meritam, și tot ei ne ziceau că suntem aiurea dacă așa era- pentru că așa ar trebui să fie, pentru că acești oameni sunt oameni.
Ce de fapt vroiam să zic, e că haideți mai bine să nu alergăm după drame sau melodrame din alea ca-n filme, da să acceptăm realitatea și oamenii care chiar merită.
Punctum ștoli.
Noi primi acești oameni ca ceva obișnuit, ca ceva normal. Și de fapt nu ne imaginăm cum ar fi dacă ei ar lipsi.
Atenția noastră se concetrează de obicei pe oameni trecători, acei care ne trezesc emoții sau sentimente e moment și tot din cauza acestora obișnuim, de obicei, să suferim alde ca în filme din alea de dragoste cu multă spumă dulce.Dar mă rog ce să-i faci? Așa suntem noi, puțin idioți la ale noastre. Aș zice că mai mult decît puțin.
Idioți pentru că nu păstrăm ceea ce avem sub nasul nostru, chiar dacă nu este atît de dulce, pentru că na realitatea chiar nu e așa. Noi ne îndreptăm spre falsitate, acea falsitate care ne dă zahăr, acel care de obicei se adeverește a fi ars(știi ca bomboanele alea care le făcea bunica la țară din zahăr prăjit).
Noi oamenii vrem să avem oameni lîngă noi, da tindem tot spre măști. În așa fel pierdem acei care chiar contează, acei care chiar au fost alături și ne ziceau că suntem tari cînd o meritam, și tot ei ne ziceau că suntem aiurea dacă așa era- pentru că așa ar trebui să fie, pentru că acești oameni sunt oameni.
Ce de fapt vroiam să zic, e că haideți mai bine să nu alergăm după drame sau melodrame din alea ca-n filme, da să acceptăm realitatea și oamenii care chiar merită.
Punctum ștoli.
Comentarii
Trimiteți un comentariu