Azi am avut ocazia să vorbesc cu cineva despre dragoste și pentru prima dată acest cineva mi-a susținut ideea.
Eu cred că dragostea e pur și simplu chimie, căreia i se alătură atașament. Însă aceasta nu durează prea mult. Chimia trece. Probabil atașamentul rămîne ceva timp.
Noi oamenii suntem foarte stranii, creăm împrejurul termenului de „dragoste” mii de istorii, de fapt miliarde, zăhăroase. Cică uite asta e dragostea de aia adevărată. Am privit-o în ochi „șî vsio”, pînă aici o fost.
Noi creăm iluzii împrejurul nostru, după care singuri le distrugem și suferim, și cică asta numim dragoste.
Suntem proști.
Aș zice să acceptăm că există simpatie față de altcineva. Simpatia urmată de chimie ne face să fim cu cineva, atașamentul ne face să rămîne lîngă acel cineva.
Dragostea e doar o simplă formulă.
Nu vă complicați!

Comentarii
Trimiteți un comentariu